Târgu Neamț își vrea Cetatea înapoi

5

      Primarul orașului Daniel Harpa împreună cu echipa care s-a ocupat de organizarea Festivalului de Artă Medievală la Târgu Neamț, prin prezența directorului executiv al Fundației Culturale „Ion Creangă” – Adina Margine și managerul Asociației „Valea Ozanei” – Geanina Fedeleș, au vorbit în cadrul unei emisiuni difuzate recent pe postul de televiziune Tele M Neamt  despre munca depusă, reușita și planurile de viitor a segmentului cultural-turistic, din ce în ce mai exploatat în urbea de sub cetate. Un alt colaborator de bază în organizarea festivalului și cu implicare directă, dar care nu a putut fi prezent pentru a transmite personal mesajul cetățenilor, a fost Asociația „ProDemocrația”.emisiune-primar-Harpa

  Zilele Cetății Neamț au deja o tradiție de câtiva ani de la prima ediție, tocmai de aceea organizatorii Festivalului de Artă Medievală au dorit să lămurescă pe înțelesul publicului larg metamorfoza acestui eveniment, care a început odată cu prima ediție a MedievArtFest.Ca și perioadă, festivalul a avut loc între 4 și 6 iulie la Târgu Neamț. Cu sprijinul Primăriei, trei ONG-uri din oraș, împreună cu Casa Culturii au organizat MedievArtFest 2014. Este important de menționat că, probabil în ceea ce privește partea artistică a acestui festival nu am fi reușit dacă nu ar fi fost experiența unui director care a făcut astfel de evenimente și nu puține, domnul Liviu Pancu, care a fost un sprijin decisiv în toată această poveste. Intenția noastră a fost de a schimba ceva, într-un sens de bun gust, de spectacole diferite de tot ceea ce a fost până acum, de o tematică dată și anume medievalul, care se potrivea foarte bine cu istoria locului, cu obiectivele turistice din zona Târgu Neamț și cu dorința noastră de a ne dezvolta. Noi ca asociații, Valea Ozanei și Ion Creangă avem o viziune a felului în care vrem să fim priviți. Sperăm ca acest prim eveniment să arate ceva din intențiile noastre”, a declarat managerul Asociației „Valea Ozanei” – Geanina Fedeleș.

        O altă piesă de rezistență organizatorică a Festivalului Medieval o reprezintă Fundația Culturală „Ion Creangă” din Târgu Neamț, recunoscută ca fiind unul dintre cele mai active ONG-uri din oraș și despre care ne relatează în câteva cuvinte directorul executiv al Fundației Culturale „Ion Creangă”, Adina Margine: „Fundația Culturală „Ion Creangă” activează de foarte multă vreme la Târgu Neamț. În ceea ce mă privește, colaborarea și rolul meu în această fundație durează de aproximativ 5 ani. În toată această perioadă, împreună cu președintele Fundației Culturale „Ion Creangă”, cu întreaga noastră echipă și Consiliul Director, am încercat să aducem evenimente care să convingă în primul rând cetățenii orașului Târgu Neamț, locuitorii județului și, de ce nu, mult mai departe, de faptul că zona orașului Târgu Neamț este o zonă cu un uriaș potențial turistic. Există aici o rezonanță culturală specială, pentru că vorbim despre marea triadă Creangă – Eminescu – Veronica Micle, și mai apoi vorbim despre umbra Cetății Neamț care ne obligă să fim activi și să ne promovăm obiectivele turistice”. 

        Toate aceste obiective turistice nu ar avea nicio relevanță, dacă în jurul lor nu ar exista oameni care să dorescă să le pună în evidență și care să își ordoneze activitatea și țelurile în funcție de patrimoniul moștenit. Adina Margine a declarat că  membrii Fundației Culturale „Ion Creangă au fost mai înverșunați în organizarea evenimentului, datorită faptului că au visat la acest festival de anul trecut când, în urma unei finanțări primite de la Consiliul Județean Neamț pe depunere de proiecte, s-a organizat o gardă a cetății numită „Străjerii Cetății Neamț”. În acest proiect s-au implicat 21 de tineri voluntari, care anul trecut de Zilele Cetății Neamț au depus un jurământ de credință și care pe parcursul unui an de zile au fost foarte activi și au reprezentat cu mândrie cetatea și orașul Târgu Neamț. Astfel, proiectul „Străjerii Cetății Neamț” a fost precursorul festivalului medieval de anul acesta, care s-a realizat și la cerința celor care au ajutat la demararea proiectului inițiat anul trecut.

       emisiune-primar-Harpa-2 Deși obiectivele turistice și istorice au existat dintotdeauna în Târgu Neamț, iar ONG-urile au ani buni de când sunt înființate, până acum nu s-a văzut nicio încercare reală de a evidenția și valorifica resursele culturale în zonă. Primarul Harpa explică pașii mărunți pe care îi face orașul pe drumul dezvoltării segmentului turistic. „Noi am gândit acest festival, și nu numai, pentru că mai avem și alte proiecte pe care le pregătim de aproximativ 2 ani de zile, dar a fost foarte greu să adunăm echipa. Dacă nu era această echipă minunată nu se realiza acest festival. Într-adevăr, Primăria Târgu Neamț este plină de datorii, dar eu mă bucur că am reușit să organizăm acest festival  și sper ca în fiecare an să aducem un plus de valoare. Persoana care a pus bazele festivalului de la Sighișoara, care este regizor și actor, a fost și directorul artistic al festivalului de la noi. Liviu Pancu a lucrat într-un mod profesionist și a respectat istoria locului”. 

     Succesul fără cusur al Festivalului de Artă Medievală de la Târgu Neamț, recunoscut de locuitorii orașului, turiștii prezenți, personalitățile de cultură locale și până și la cei mai critici dintre jurnaliști, ambiționează organizatorii de a crea cât mai multe condiții la serviciile care vin la pachet cu locurile de parcare, cazare și a perioadei de timp destinată festivalului propriu-zis. De asemenea, colaborarea cu artdirectorul Liviu Pancu se dorește a fi continuată în aceași manieră fructuosă, dar care să evolueze sub forma unor noi idei și concepte pentru viitor. Ne așteptăm ca imaginile cu festivalul să facă promovarea timp de 1 an de zile până la ediția a doua, pentru că sunt fotografii si filme foarte frumoase care au circulat fantastic. Sperăm să ne ajute această promovare de la un an la altul și atunci noi o să venim cu o surpriză pe aceeași temă, gândită la o scară mai largă”.

          Locurile pe care odinoară bravul voievod Ștefan cel Mare le-a străbătut în lung și-n lat, sunt aceleași pe care și marele scriitor Ion Creangă le-a călcat câteva sute de ani mai târziu. De aceea : „Creangă nu este un scriitor al metaforelor. În schimb, se pare că una singură există, este definitorie și face referire la Cetatea Neamț. Spune el undeva în „Aminitiri” că, de acolo de sus Cetatea Neamț privește mâhnită în împrejurimi. Așa că ne simțim obligați, pentru că trăim într-o zonă atât de ofertantă din punct de vedere turistic și cultural, să găsim finanțare pentru promovare și pentru a vedea orașul Târgu Neamț ca oraș medieval”. 

       Finanțările, parteneriatele și posibilitatea accesării unor fonduri europene care să aducă mai multă forță în promovarea și dezvoltarea culturală și turistică a orașului Târgu Neamț, pe care conducerea primăriei le are în vedere, ar reprezenta șanse care din păcate  se lovesc de o barieră birocratică. Pentru că obiectivele muzeale din oraș, și în special Cetatea Neamț nu se află în administrarea Primăriei Târgu Neamț, acestea nu pot fi realizate deocamdată: „Din păcate, la ora actuală toate obiectivele istorice sunt în administrarea Complexului Muzeal. A fost acel proiect care s-a derulat la Cetatea Neamț, au trecut acei 5 ani obligatorii pentru păstrarea Cetății de către Complexul Muzeal. În calitate de primar, alături de Consiliul Local am făcut o cerere la Consiliul Județean pentru redobândirea administrării obiectivului istoric și așteptăm un răspuns. Sunt sigur că vom găsi o modalitate de parteneriat, de asociere în favoarea cetățenilor și pentru a crea posibilitatea accesării de fonduri europene. Eu îl admir pe primarul din Ardud, care a fost invitat la noi la festival, pentru că a reușit să acceseze fonduri pe Cetatea Ardud. Se putea face și la noi acum 10 ani, dar s-a găsit soluția de a se preda la Consiliul Județean pentru că dumnealor au fost probabil mai competenți și s-a văzut că au reușit să reabiliteze Cetatea. Dacă aveam la momentul respectiv o așa echipă, sigur se găseau fonduri. Dar noi am găsit o soluție și abia aștept s-o văd pe ordinea de zi pentru ca domnii consilieri să o aprobe”.

       Asociația  „Valea Ozanei” s-a născut dintr-o necesitate reală, având în vedere că în zona Târgu Neamț sunt foarte multe obiective turistice și este zona cu cele mai multe mânăstiri din Europa. Nevoia de cazare, una dintre problemele importante care pot influența afluxul de turiști revine în sarcina membrilor asociației care abia a împlinit 1 an de la înființare.  Pentru a oferi servicii de calitate și pentru a acoperi toate tipurile de turism care se regăsesc la noi: turismul ecumenic, turismul bio – dat de Parcul Natural Vânători și turismul istoric, au devenit membri în asociație primăriile Târgu Neamț, Vânători și Agapia, dar și structurile de cazare de pe aceste teritorii.

         În plan pentru pentru Zilele Orașului, conducerea primăriei și ONG-urile implicate vor organiza într-o manieră diferită sărbătoarea anuală de Sfânta Maria. Ce rămâne neschimbat este obiceiul de promovare a artistilor locali, însă cu un buget mai redus din cauza lipsei banilor. Apoi, în următoarea lună, se va continua tradiția Zilelor Creangă, cu organizarea diferitelor concursuri pentru elevi și studenți, însă programul pentru această ediție este încă în lucru.

Viorela Gherasim

Înregistrarea emisiunii De vorbă cu Robert Iosub-Târgu Neamț își vrea Cetatea înapoi

5 Comentarii
  1. nicu spune

    E de apreciat efortul facut de autoritatile locale si a ong.urilor pentru implicarea si dorinta de promovare a turismului targnemtean. Ma bucura initiativele si ideile inedite cu care se incearca aceasta promovare . Iar daca se va continua cu aceasta dorinta atunci si rezultatele nu vor intarzaia sa apara.
    Insa , asa cum au constatat si autoritatile locale , e nevoie de o finantare europeana pentru a dezvolta o idee care sa conduca catre o mai mare rezonanta pentru promovarea obiectivelor turistice, cu scopul cresterii numarului de turisti.
    O intregire a celor trei ramuri turistice ( bio, religioasa si istorico-literara) intr.un proiect comun ar putea fi o idee de relansare. La fel cum se poate dezvolta si zona parcului de sub cetate cu o idee care sa prinda in randul turistilor. Dar una de efect si cu tematica specifica , nu cu balaceala sezonala ce ar ruina si mai mult bugetul local prin taxele de intretinere necesare supravietuirii unei astfel de idei pe care eu unul nu o vad de bun augur pentru dezvoltare turistica si implicit de profit.
    Un mic sat de vacanta cu tematica istorico-literara-rustic conturate pe idei dinamice pentru o promovare moderna a trecutului istoric zonal , la care se pot atasa activitati de relaxare si voie buna mergandu.se pe un tipar al petrecerilor din trecut pentru a creea senzatia intrarii intr.un sat istoric al bunei dispozitii si creeri sentimentului de curiozitate de cum petreceau stramosii nostrii.
    Un sat de vacanta care sa creeze iluzia ca istoria nu se va pierde niciodata si ca aceasta trebuie descoperita intr.un mod placut in care sa ma pot implica direct prin cateva activitati de voie buna care sa.mi fredoneze placutul interior pentru cateva minute cat ar dura un peripluu printr.un astfel de loc presarat de idei ale trecutului.
    Sunt vise care pot prinde contur daca se doreste o promovare inedita care sa rezoneze catre curiozitatea iubitorilor pastratori de traditii stramosesti.
    Iar referitor la.festivalul medieval as avea cateva obiectiuni si propuneri , insa am sa le scriu cand voi avea un timp mai liber pentru scris. As vrea doar sa mentionez ca mi.as fi dorit o mai bu a dinamizare a evenimentului . De exemplu as fi vrut sa vad mai multe defilari prin parc a grupului de garda format de strajeri care sa te conduca si mai mult in specificul festivalului. Nu sa vad jandarmi pe metru patrat si gardieni , care sa ma faca sa crec ca asist la un meci de batalie sau box. Pe mine ma lasa rece astfel de imagini. Pe unde am perindat am vazut doar cativa jandarmi costumati (nu e gluma) in costume specifice evenimentului. O camuflare subtila care sa aduca siguranta dar sa nu deranjeze ca imagine cu costumatia specifica.
    In fine ..am sa continui cu alte idei care mi.au atras atentia si la care mai trebuie lucrat pentru omai buna reusita pentru astfel de evenimente.
    Numai bine !

  2. radu spune

    Nu inteleg ce inseamna ca imaginile cu festivalul se vor promova timp de un an de zile? Cum adica circula pe facebook…fiti seriosi cei din zona o sa isi aduca aminte de festval, dar potentiali turisti in niciun caz nu o sa retina si o sa isi noteze in calendar pentru la anu de festval.Cine a facut afirmatia ar trebui sa studieze cate ceva de „social media”.
    Si nu s-a discutat cum o sa atraga turisti atat timp cat in iasi exista un festval asemanator in aceeasi perioada 1-6 iulie. Se numeste Iasul Medieval. Ce va face sa credeti ca oamenii vor alege festvalul de aici in detrimetul celui din Iasi? Uitati-va la poze la Iasi si o sa intelegeti cum se poate face un festival frumos fara interventia „DIVINA” a unui artdirector ca Panciu care sa usuce bugetul de bani. Vad ca in emisiune nu s-a spus nimic de cheltuieli, onorarii sau nu am fost eu atent.Si nici cati oamenii au fost la festival, va spun eu in 3 zile au fost circa 3100-3200 de vizitatori.O fi mult, putin?

    1. radu spune

      A si tot in perioada respectiva mai este un festval si la Bistrita Nasaud. O fi facut cineva un studiu de piata inainte de a organiza festvalul? Din nou intreb cu atrageti turisti la Tg Neamt?Si de unde vin eu, pentru ca cei din comunele limitrofe nu se numesc turisti

  3. Ionut spune

    Felicităm organizarea evenimentului/evenimentelor ulterioare dar sunt multe intrebari la care nu s-a raspuns, pentru actuala editiei a evenimentului MedievArtFest Editia I.

    1. Complexul muzeal a publicat suma necesară realizarii evenimentului / numarul de vizitatori . Ex : 60 000 ron / 3100 de vizitatori / sursa ziarul Ceahlaul. Asteptăm acelasi calcul si de la Primaria Tg Neamt si ONG-uri, plus cum s-au impartit banii alocati evenimentului.

    2. Ce inseamna promovarea realmente si ce inteleg altii ? Să admitem prin absurd că platim la Facebook si Youtube să ruleze filme și fotografii 1 an de zile… se traduce prin plictiseala, promovarea trebuie să aibă o aura de mister prin cara sa atraga turisti nu să le dea mura in gura ce s-a intamplat la festival.

    3. Pentru targul de turism organizat la Romexpo, s-au cheltuit aproximativ 100 000 ron ( 1 mld lei vechi ) pentru 5 zile de expozitie/materiale promotionale/cazarea delegatiei. sursa bugetul Primariei Tg. Neamt. Care au fost rezultatele dorite și care sunt cele reale.

    +++ multe alte intrebari dar nu e momentul să stricăm atmosfera de sarbatoare si curajul celor care doresc să facă ceva pentru urbe.

    PS: Cetatea Neamtului produce bani si este sustenabila din punct de vedere financiar, fapt ce ajuta complexul muzeal să regleze balanta cu celelalte muzee care nu sunt asa profitabile din lipsa de turisti entuziasti. Intrebarea mea e cine are de castigat din trecerea Cetatii Neamtului la Primaria Targu Neamt ? De ce nu se doreste trecerea mezeului Ion Creanga, Veronica Micle, Muzeul de Istorie etc … mi se pare nedrept să iei munca unor oameni si să îți însusesti meritele …

  4. nina spune

    DACA CETATEA NEAMT AJUNGE IN CUSTODIA PRIMARIEI…POATE AJUNGE GAJ LA BANCI PENTRU CREDITELE DIN ANII VIITORI????????????????????????CARE E MIZA DE FAPT? CETATEA PRODUCE BANI.IAR ACESTIA .UNDE AJUNG ULTERIOR?O gura de oxigen pentru bugetul orasului din incasarile de la cetate este oricum prea putin fata de necesitati,dar destul pentru niste afaceri care sa tina macar pana la alegerile din 2016!FITI SINCERI STIMATI CONDUCATORI LOCALI!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate