Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 20 octombrie 2018
  • :
  • :

Târgu Neamţ: Retrospectiva anului 2017, obiective pentru 2018. Interviu cu primarul Daniel Harpa

Daniel Harpa, primarul oraşului Târgu Neamţ a tras linie anului 2017 şi vorbeşte în următorul interviu despre semnele bune pe care 2018 le are pentru urbea de sub Cetate.

Reporter: Cum a fost anul 2017, din punctul de vedere al administratiei publice locale a orașului Târgu Neamț?

Primar Daniel Harpa: Pot să spun că 2017 a fost un an destul de agitat, un an în care s-au trasat direcţii, s-au cernut idei, ne-am lovit de probleme nerezolvate de când lumea, dar și un an cu realizări importante. Preluarea Staţiunii Oglinzi si a Cinematografului ar fi din categoria celor nerezolvate de când lumea, iar anul trecut s-a finalizat preluarea acestor obiective de foarte mare importanţă pentru oraşul nostru.

„Oamenii nu pot fi prostiți”

R: Cum a decurs colaborarea cu Consiliul Local?

Daniel Harpa: Eu sunt foarte mulțumit de colaborarea cu Consiliul Local. Colegii mei de la PSD sunt oameni serioși și implicati, care vin tot timpul cu idei și propuneri și al căror sprijin eu l-am simtit în mod constant. Am fost de multe ori plăcut surprins chiar și de o parte a consilierilor din opoziție, cu o singură excepție. Există unele persoane care nu au înțeles că o dispută de idei trebuie să se poarte la un nivel civilizat. Dar, se pare că atunci când nu ai argumente, experiență și nici proiecte, crezi că dacă vii și spui o poezie învățată pe de rost înainte de ședință, oamenii se vor lăsa păcăliți. Am un sfat pentru astfel de consilieri: oamenii nu pot fi prostiți; încercați și varianta în care presupuneți că târgnemțenii sunt băieți deștepți. Pentru că sunt.

R: Dar cu funcționarii publici?

Daniel Harpa: Nu poți face generalizări. În nici un domeniu. Sunt oameni care își fac foarte bine treaba, unii mai puțin bine, unii deloc. Și dacă ar fi să merg mai departe cu răspunsul: sunt foarte mulțumit, mulțumit și nemulțumit. Dar nu cred că v-ar ajuta cu ceva varianta asta.

Pot să spun că anul 2017 a fost un an al tensiunilor la acest capitol.

Aș fi foarte mulțumit dacă fiecare angajat al acestei instituții ar fi mai sigur și eficient/ prompt pe domeniul în care lucrează. Nu azi să vină cu un răspuns și mâine cu altul. Pentru că riscăm să ne îndepărtam de profesionalism, noi, ca instituție, nu doar persoanele în cauză. Și mi-ar mai face extrem de mare plăcere să văd că personalul primăriei nu își depășește atribuțiile și se limitează la a-și îndeplini bine propriile sarcini, BINE, respectând opiniile profesionale ale colegilor.

Există, din punctul meu de vedere, o diferență între conducere și executiv: datorită birocrației excesive și scandalurilor din media, s-a ajuns ca angajații din instituțiile publice să prefere să nu acționeze în nici un fel, ca nu cumva să greșească. Pe când noi, cei care am venit cu un plan de pus în practică, vedem altfel lucrurile. De aici probabil și tensiunile de care vă vorbeam.

Ca o concluzie: de multe ori se spune că schimbările pot fi benefice. Nu doar la nivel de conducere.

Naş pentru probleme vechi de când lumea

R: Top 5 realizări ale anului 2017?

Daniel Harpa:

  1. Semnare contract achiziție acțiuni Stațiunea Oglinzi S.A., devenind astfel majoritari. Se poate spune că în acest fel a fost salvată stațiunea de la insolvență
  2. Obținere finanțare pentru Reabilitare și dotare Colegiul Național “Ștefan cel Mare” și Creșă – din fonduri guvernamentale, PNDL II
  3. Finalizarea lucrărilor finanțate în cadrul programului guvernamental PNDL I privind cele 22 de străzi și școlile, respectiv Școala Gimnazială „Grigore Ghica Vodă” şi Colegiul Tehnic „Ion Creangă”
  4. Recuperarea Cinematografului „Ozana” de la Romania Film. Finalizarea procesului şi preluarea amplasamentului
  5. Buna colaborare şi susţinerea financiară pe care le-am avut din partea Consiliului Judeţean Neamţ şi a instituţiilor subordonate (Complexul Muzeal Judeţean şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”) pe partea de evenimente şi nu numai. Mulţumiri pe această cale!

R: Care au fost necazurile, neîmplinirile anului 2017?

Daniel Harpa: Neîmplinirile ar fi legate de dificultăţile pe care le-am întâmpinat în ceea ce priveşte proiectele pe care vrem să le realizăm prin finanţare din fonduri europene. Lucrurile sunt mai complicate în acest domeniu, problemele sunt multe, dar important este să nu renunţăm şi să găsim mereu soluţii şi ajustări ale situaţiilor, astfel încât să reuşim.

R: Semne bune anul are?!

Daniel Harpa: Un semn bun ar fi faptul că suntem singurul oraş din judeţ care nu a mărit taxele şi impozitele locale. Au rămas la nivelul anului 2016.

Mai apoi, apropo de răspunsul de la întrebarea precedentă, unul dintre cele mai mari proiecte depuse pe fonduri europene, cel cu zona de evenimente/ amfiteatru, de la stadion, a trecut de prima etapă de evaluare. Aşteptăm răspunsul pentru etapa a II a.

Şi trei, dar probabil cel mai important este faptul că prin măsurile luate de Guvern, bugetul oraşului Târgu Neamţ creşte considerabil, având astfel posibilitatea demarării unor noi investiţii, dar şi a asigurării cofinanţărilor pentru potenţialele proiecte.

R: Când se termină “marea asfaltare” a orașului?

Daniel Harpa: În maxim trei ani eu sper ca toate străzile din oraş să fie asfaltate. Acestea sunt investiţii de amploare.

R: Domnule primar, ce nu are acum Târgu Neamț şi va avea la finele anului 2018?

Daniel Harpa, primarul oraşului: Parcări de reşedinţă, lucrări din PNDL I finalizate (străzi/ şcoli), zonă panoramică la Monumentul Vânătorilor de munte, extinderi reţele utilităţi până la 100%, zonă de picnic, amenajarea Parcului Cetate şi a ştrandului, monitorizare video extinsă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, proiecte europene finanţate.

R: Ne puteţi dezvălui câteva obiective, proiecte pe care administratia publică locală le are în vedere pentru anul 2018?

Daniel Harpa: În afară de cele descrise mai sus, avem proiecte despre care nu pot să spun că se vor finaliza în cursul anului 2018. O sa vă dau câteva exemple:

  • Asfaltarea a 17 km de străzi, inclusiv din cartierele periferice
  • Canalizare Băile Oglinzi şi Gaz, din PNDL II
  • Anvelopare blocuri de locuinţe, proiect iniţiat pe fonduri europene
  • Continuarea investiţiilor la Spital şi la şcolile din oraş
  • Susţinerea mediului de afaceri prin obţinerea de finanţări externe
  • Modernizarea sistemului de colectare a deşeurilor
  • Sistematizare privind indicatoarele rutiere şi turistice.

a consemnat Andreea Trăsnea

 

 




9 comentarii la “Târgu Neamţ: Retrospectiva anului 2017, obiective pentru 2018. Interviu cu primarul Daniel Harpa

  1. UnCetatean

    Fotbalul necesita foarte multi bani , însă ptr oras ar fi f bine de investit in handbal. Este spectaculos si este 1/4 din banii care se aloca la fotbal.

    Raspunde
  2. Alex

    Cu asemenea investitii e greu sa te mai intorci in tara si mai ales in Tg. Neamt. Daca 17 km de asfalt si cativa km de apa si canalizare e o realizare de succes in anul 2018 pacat de cei ce platesc taxe si impozite in Romania.
    Si se mai plang pe la televizor ca nu mai este forta de munca in tara. Ce sa facem sa muncim pe nimic si sa platim taxe si impozite???
    Cu toate ca mi-as dori intorcerea in tara langa parinti dar nu ai nici cea mai mica sansa sa traiesti decent.
    Asta ca nu s-au marit taxele este tare dar s-a bagat taxa de parcare. Asta nu e o taxa???? Marirea pretului la alimente, gaz, lumina, inflatia care a explodat in urma celor doua guverne PSD ce este?
    Investitii cu fonduri europene 1???
    Daca romanu nu ia exemplu tarilor precum Norvegia, Danemarca, Suedia nu o sa scape niciodata de saracie, mizerie, cersetorie …smd.

    Raspunde
  3. Vasea

    Din nou ca IN FIECARE AN ne laudam cu normalitatea.SI ANUME: intr- o tara civilizata este normal sa avem strazi asfaltate, canalizare, CURENT curatenie.
    DAR la noi vad fa a face ceva normal e O lauda.Ce a facut PRIMARUL iesit din normalitate?? Nimic va spun eu. A asfaltat 17 km?? Hahaha.Adica a facut ceva CE IN tarile din UE E ceva normal.

    Raspunde
  4. Vasea

    Amenajarea parcului de la Cetate??? E bună gluma asta.Daca mergi pe aleea dintre busturi, te impiedici, iti rupi gatul,asfaltu e umflat. A darama pietroiul e modernizare?? NU va e rusine??

    Raspunde
  5. Vasea

    Alta gluma bună.sustinerea afacerilor, hahaha.Nu sunt locuri de munca e vai de capul nostru, avem salariu cel mai mic din zona,cu asta te pauzi?? Creeaza locuri de munca cu salarii de peste 1500 lei SI dupa aia sa te lauzi

    Raspunde
  6. Vasea

    Semnare contract achiziție acțiuni Stațiunea Oglinzi S.A., devenind astfel majoritari. Se poate spune că în acest fel a fost salvată stațiunea de la insolvență.Am fost zilele trecute pe la Oglinzi,ACEIASI situatie ca IN anii 1994. DACA SEMNAREA UNEI HIRTII ESTE O REALIZATE ATUNCI EU SUNT PRESEDINTELE AMERIICII.Dezvolta statiunea, creeaza locuri de munca, aduu turisti, SI dupa aia te lauzi.AUZI LA EP MARE REALIZARE.

    Raspunde
  7. Vasea

    Recuperarea CINEMA ozana hahaha. DE ASTA AM VAZUT FILME LA PIATRA NEAMT SI SUCEAVA?? Ca a achizitionat primaria CINEMATOGRAFUL.DA ESTE O REALIZARE CIND: AI RULAT FILME.e REALIZARE cand la- ai modernizat SI la- i dat IN folosinta.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *