Transportul de persoane şi de elevi, verificat de poliţiştii nemțeni

3

Polițiștii nemțeni au acţionat, săptămâna trecută, pentru a verifica dacă transportatorii de persoane și de elevi respectă legislaţia în domeniu. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 217 de sancţiuni contravenţionale și au fost constatate 5 infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

trasnport persoane neamtÎn perioada 22-25 martie a.c., poliţiştii au desfăşurat, în tot județul, o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie cu autovehicule destinate transportului public de persoane.

Autobuzele care efectuează curse regulate și ocazionale, cât și cele special destinate transportului de elevi au fost verificate în trafic, pentru a se vedea dacă sunt respectate normele legale ce reglementează activitatea de transport public de persoane/elevi și circulația pe drumurile publice.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 217 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 41 la legislaţia specifică transporturilor rutiere publice – conform HG 69/2012, privind transporturile rutiere, 7 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 6 pentru defecţiuni tehnice, 34 pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, fără dispozitiv tip ,,mâini libere”, 1 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 2 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, 1 pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 120 pentru alte abateri prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Poliţiştii rutieri au reţinut 18 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public.

Pe parcursul acţiunii, au fost constatate 5 infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 2 prevăzute de art. 336 din Codul Penal, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi una pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

3 Comentarii
  1. radu spune

    Scuzati-ma ca va spun dar stirea asta e veche am citit-o deja saptaman trecut pe alte publicatii, v arog nu mai postati pe grupurile de facebook stiri vechi, induceti oamenii in eroare. Daca pentru dvs e informatie noua, problema dvs

    1. Andreea Trăsnea spune

      Nu știu ce anume ați citit dvs săptămâna trecută. Informațiile din acest articol au fost făcute publice de Inspectoratul de Poliție Neamț la data de 28.03.2017. Adică astăzi.

  2. Gigi spune

    Taximetria ilegala din Tg Neamt si taximetristii cu autorizatie eliberata de com Raucesti ce isi desfasoara activitatea pe raza orasului Tg Neamt cand fi controlata da catre pol judeteana ca vedem ca pol ors Tg Neamt nu face nimic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate