Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
marți 16 octombrie 2018
  • :
  • :

Copil de doi ani lovit de o mașină, la Petricani

 

La data de 7 august 2018, poliţiştii Secţiei 14 Urecheni au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ 155 B din Petricani, s-a produs un eveniment rutier soldat cu o victimă,  iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din Petricani, a condus o autoutilitară pe DJ 155 B, unde a surprins şi accidentat un minor de aproape doi ani, care ar fi ieşit din curte în fugă şi prin loc nepermis, nefiind supravegheat.

Conducătorul auto a oprit şi a discutat cu mama minorului, după care a plecat la domiciliu său.

Poliţiştii au identificat bărbatul în cauză care a precizat că în urma discuţiilor purtate cu mama copilului accidentat, aceasta i-ar fi spus să meargă la domiciliul său întrucât minorul nu a suferit leziuni şi nu are nicio pretenţie.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Totodată poliţiştii au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a autovehiculului condus de acesta, era expirată din data de 13.07.2018.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliţie şi de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Copii, respectaţi regulile de circulaţie!

Pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, poliţiştii nemţeni adresează copiilor rugămintea de a respecta cu stricteţe regulile de circulaţie.

Astfel, ei trebuie să traverseze strada numai prin locurile special amenajate şi marcate corespunzător cu semafor şi/sau marcaj pietonal tip „ZEBRĂ” sau prin dreptul indicatoarelor de tip „Trecere pentru pietoni”;

La trecerile pentru pietoni semaforizate, traversarea se va face numai la culoarea verde a semaforului, culoarea roşie a acestuia indicând perioada de aşteptare până la o nouă schimbare a culorii semaforului în culoarea verde;

În intersecţiile fără marcaj pietonal traversarea de pe un trotuar de pe celălalt se face numai pe la colţul străzii şi numai dacă prin acel loc nu circulă maşini; Pietonii se vor deplasa numai pe trotuare, care oferă suficient spaţiu pentru deplasarea în siguranţă, condiţia fiind aceea de a-l folosi într-un mod cât mai ordonat;

Atunci când aşteptaţi sosirea autobuzului, staţi numai pe trotuar sau în refugiul special amenajat;

În nici un caz nu aşteptaţi autobuzul pe partea carosabilă a străzii!

Nu urcaţi, nu coborâţi şi nu deschideţi uşile autovehiculului în timpul mersului! Nu călătoriţi pe scările sau pe părţile laterale ale caroseriei mijloacelor de transport în comun!

Conducerea bicicletei pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani;

Nu vă deplasaţi cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice!

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț
ziar piatra neamt



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *