Vânătoare de cerșetori în Târgu Neamț (video)

2

Agitație mare pe străzile orașului la începutul acestei săptămâni. Poliția Națională și Poliția Locală au desfășurat o acțiune comună împotriva cerșetoriei. Au fost vizate îndeosebi zonele Obor, bvd. Mihai Eminescu, Lidl, Piața Agroalimentară și bvd. Ștefan cel Mare. Timp de câteva ore, străzile orașului au fost eliberate de cei care apelează la mila târgnemțenilor .copi cersetori targu neamt

În jur de 30 de persoane de etnie rromă, dintre care 10 minori, majoritatea cu domiciliul în Vânători, au fost prinse și aduse la sediul Poliției Târgu Neamț pentru identificare și amprentare.

Însoțiți de doi inspectori din partea Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgu Neamț (Simona Busuioc și Mariana Ungureanu), minorii cerșetori au fost duși la secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Sfântul Dimitrie. Rezultatul analizelor făcute va demonstra dacă minorilor (majoritatea bebeluși) le-au fost administrate anumite substanțe pentru a sta liniștiți în timpul programului de muncă (a se citi cerșetorie).

Acțiunea a fost coordonată de către comisarul Florin Sava – șeful compartimentului Poliția de Proximitate Târgu Neamț și Florin Tofan- șeful Serviciului Poliția Locală din cadrul Primăriei orașului.

Stau în frig ore întregi, nu mănâncă nimic ceasuri bune. Sunt oameni aflați teoretic la nivelul cel mai jos al societății. Practic însă, câștigă zilnic mai mult decât un salariat cu venitul minim pe economie. În vederea stârpirii fenomenului de cerșetorie, Poliția Târgu Neamț și Poliția Locală vor desfășura și alte acțiuni de acest gen în parteneriat. Totuși, oamenii continuă să le dea bani, ținându-i astfel în stradă. Spuneți nu cerșetoriei!

Mai multe detalii și imagini din timpul acțiunii în următorul video:

Din surse neoficiale, se pare că acțiunea a fost comandată de oficialitățile locale în urma unui articol apărut în Ziar Târgu Neamț

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. ad spune

    Daca nu vor mai primi bani din cersit, vor incepe, din ce in ce mai mult, sa fure; deci siguranta cetatenilor orasului este pusa in pericol. Care este solutia in cazul acesta?

  2. Maria spune

    Cu bani sau fara ziua la cersit si noaptea la furat. Nu vad nici un articol cu spargerile de pe raza orasului. Va asigur ca sunt c am multe. Datile bani si bunuri ziua ca noaptea si le iau singuri. Hei politia ce facem, dormim noaptea sau se lucreaza numai ziua.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate