Verde la educație pentru circulație

0

Cu sprijinul Poliției Române, Lidl derulează cea de-a IV-a ediție a campaniei  “Verde la educație pentru circulație”.verde-la-circulatie_evenimente

La fel ca în celelalte orașe unde există acest supermarket, copiii din zona Târgu Neamț, cu vârse cuprinse între 4 și 10 ani, sunt așteptați sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11:00, în parcarea Lidl, pentru a primi o lecție interactivă de educație rutieră direct de la polițiștii nemțeni.

Fiecare copil prezent în parcarea supermarketului, care se alătură inițiativei, va avea șansa să învețe direct de la reprezentanții Poliției Române cum trebuie să se comporte un pieton în trafic.

Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Urmează o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cele învățate în cadrul unui orășel miniatural.

Pe lângă informațiile extrem de utile primite de la polițiști, copii participanți se vor bucura și de premii, oferite de către Lidl.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate