Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
vineri 15 noiembrie 2019
  • :
  • :

Viața religioasă din zona Tîrgu Neamț în regimul comunist (I)

Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (V)

La fel ca și celelalte biserici și confesiuni, Biserica Ortodoxă a fost supusă unor acţiuni represive. Biserica era aservită statului comunist prin diverse acţiuni, de la epurarea clerului, până la naţionalizarea proprietăţilor. Cazul Bisericii Unite a fost dramatic, ea fiind desfiinţată ca entitate autonomă și obligată să se unească cu cea ortodoxă.

Anul 1948 a fost unul crucial pentru Biserică. Acest an a coincis cu declanşarea unui control care va fi permanent în timpul regimului comunist, prin acei inspectori de culte din cadrul Ministerului Cultelor, care supravegheau toate instituţiile bisericeşti.

După înfiinţarea Securităţii în 1948, Direcţia I prin Serviciul III, s-a urmărit infiltrarea unor informatori în cadrul Bisericii, iar mănăstirile au devenit obiective importante aflate în atenţia acesteia. După represiunea împotriva cultelor greco-catolic şi romano-catolic, la mijlocul anilor ’50, a venit rândul şi Bisericii Ortodoxe, atenţia fiind îndreptată spre mănăstiri socotite „focare ale reacţiunii”. Acţiunile împotriva mănăstirilor au început în anul 1948, motivate de faptul că multe organizaţii anticomuniste au găsit sprijin în bisericile şi mănăstirile de pe tot cuprinsul ţării.

Într-o notă din 6 octombrie 1958, Alexandru Drăghici arăta cine erau cei care se duceau spre viaţa monahală: „anumite elemente aparţinând claselor exploatatoare sau în serviciul acestora; precum şi elemente dezorientate şi bigote din rândurile ţărănimii, s-au îndreptat spre mănăstiri….

O altă problemă aflată în vizorul Securităţii era cea a seminarelor monahale care cultivau, după opinia organelor statului, un puternic spirit mistic contrar regimului democratic popular.

Numărul monahilor care frecventau cursurile seminarelor a crescut de la 90 câţi erau în perioada 1941-1948, la 143 în anii ́50, în ciuda limitării libertăţii de credinţă. Creşterea numărului de monahi care frecventau aceste şcoli a condus la o revigorare a vieţii monahale, realitate ce nu putea fi tolerată de autorităţi care, prin modificarea Regulamentului şcolilor de cântăreţi şi al seminarelor, desfiinţa secţia monahală de pe lângă Seminarul Teologic de la Neamţ. Explicaţia acestei măsuri a fost oferită chiar de către Alexandru Drăghici, care spunea: „Călugării şi călugăriţele, de astă dată mai bine pregătiţi din punct de vedere dogmatic, reuşesc cu mai multă uşurinţă să-şi impună concepţiile lor unui număr însemnat de elemente înapoiate, izbutind să le atragă la mănăstiri”.

Conform Ordinului 15.599 din 28 septembrie 1958 al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, au fost organizate şcoli monahale la mânăstirile Secu, Horaiţa, Almaş, Sihăstria, Neamţ (cu 22 de elevi), şi Agapia (26 de eleve).

Clerul mănăstirii Sihăstria în anii 50

Deoarece mănăstirile erau socotite lăcaşuri care adăposteau elemente duşmănoase, încă din toamna anului 1955, Ministerul de Interne lua în calcul posibilitatea desfiinţării acestora prin preluarea şi trecerea în proprietatea statului a terenurilor, clădirilor şi utilajelor mănăstirilor. S-a recurs însă la o altă măsură şi anume scoaterea credincioşilor de sub influenţa mănăstirilor şi limitarea posibilităţilor acestora de a recruta noi monahi.

Campania împotriva mănăstirilor a fost reluată în anul 1958, când Alexandru Drăghici propunea luarea unor măsuri. Unele dintre aceste propuneri se vor regăsi în textul Decretului nr. 410 din 28 octombrie 1959, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi scoaterea din monahism a mai multor monahi. Din datele autorităţilor aflăm că la 31 martie 1960 existau 132 de mănăstiri ortodoxe, 62 fiind desfiinţate ca urmare a Decretului 410 din 1959.

Din anul 1958 până în toamna lui 1959, numărul monahilor a scăzut cu câteva sute, de la 2100 la 1701, conform tabelului alăturat. În toamna lui 1959, schiturile Dumbrăvile şi Brateş erau desfiinţate şi personalul trecut la mănăstirile apropiate. În anul 1961 se încheia procesul de îndepărtare a monahilor din mănăstirile Moldovei, numărul lor fiind cuprins în tabelul de mai jos:

Mănăstirea 31. 12. 1958 01. 10. 1959 1961
Neamţ cu schiturile 129 117 79 cu Vovidenia, Icoana şi Procov
Secu 64 43 cu Ţibucani 26
Sihăstria 72 63 52 cu Sihla
Sihla 11    
Văratec 426 441 218
Horaiţa 17 14 6 cu Horăicioara
Ţibucani 8    
Agapia 500 399 244 cu Agapia Deal

Prin Decizia 14 din 1959 a Mitropoliei erau desfiinţate Mănăstirea- Durău şi schiturile Dumbrăvile şi Brateş-Piatra Neamţ, iar alte 2 rămâneau fără personal: Pângăraţi și Bisericani.

Pe lângă plecarea multor călugări, mănăstirile s-au confruntat şi cu confiscarea proprietăţilor, pământurilor şi clădirilor, cele mai afectate fiind cele desfiinţate, bisericile fiind trecute la parohii, iar proprietăţile la diferite instituţii ale statului: Sfaturi populare, cooperative, spitale, etc. De pildă, la Pângăraţi, clădirile au fost date Staţiunii de Cercetări Biologice şi Geografice Stejarul, iar pământurile Mănăstirii Durău – cedate Sfatului Popular al raionului Ceahlău.

Convins că activitatea informativ-operativă a Securităţii, atât calitativ cât şi cantitativ, privind supravegherea cultelor religioase era necesară, Alexandru Drăghici afirma, potrivit culturii sale proletcultiste, că:

„Biserica a fost întotdeauna elementul de frână al progresului poporului… Astăzi statul nostru democrat nu ia poziţie împotriva religiei, ci aşteaptă doar ca, odată cu ridicarea culturală a poporului, el singur să se edifice asupra acestei noţiuni a «opiului poporului», cum spune Marx, poporul să vadă singur ce este religia”.

(Va urma)

Prof. Emanuel Bălan

Surse:
●ASRI, Fond D, dosar 2487, f. 74-76;
●Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, Desfiinţaţi mănăstirile”-un ordin care nu a mai sosit, în „Magazin istoricˮ, anul XXXII, nr. 8(377), august 1998;
●Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, Contra armatei negre a călugărilor şi călugăriţelor, în „Magazin Istoric”, anul XXX, nr. 1(346), ianuarie 1996;
●Monahismul din Moldova şi Decretul 410 din 1959;
●Elisabeta Neagoe, Liviu Plesă, Radiografia Securităţii în anul 1957, în volumul C.N.S.A.S., „Arhivele Securităţiiˮ, București, Editura Nemira, 2004.

Citește și:

Revolte țărănești anticomuniste în zona Tîrgu Neamț

Rezistența anticomunistă din Neamț. Intelectuali și militari în temnițe

Rezistența Anticomunistă. Femei și tineri din Ținutul Neamțului, pe Golgota suferinței

Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (I)

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *