Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 20 octombrie 2018
  • :
  • :

Viața religioasă a populației catolice din Târgu Neamț

În perioada medievală în Târgu Neamţ a existat, pe lângă majoritari, şi o populaţie săsească (despre aceasta am vorbit într-un articol anterior click aici). Aceştia se ocupau cu meşteşugurile, dar şi cu negustoria şi agricultura. Prima atestare documentară a saşilor la Neamţ este din 12 martie 1437, într-un document ce aminteşte de „Văraticul lui Giurgiu, unde au fost viile saşilor.”

Prima statistică a saşilor la Neamţ o avem de la abatele Quirini, din anul 1599, care ne spune în notiţele sale de călătorie că erau 74 de familii de catolici cu 383 de suflete, aceştia având şi două biserici deservite de un preot sas.

Prima mențiune a unei biserici catolice la Neamț datează din 1595-1596, în însemnarea călugărului franciscan Francesco Pastis din Candia. La 1599, Bernardino Quirini, care era în trecere prin Neamț, găsește cele două biserici catolice, din lemn, deservite de un preot sas, de 70 de ani. La începtul secolului al XVII-lea, viața religioasă de rit catolic, era în impas, așa cum este de părere și Ioan Argento, la 1603, fiind „cu putință a se sluji biserica, preotul bătrân avînd grijă de două biserici de lemn, iar catolicii erau puțini.ˮ

Situația se înrăutățește, așa cum observă și misionarul Paolo Bonicio din Malta, care vizitând Neamţul pe la anul 1633, nota despre comunitatea catolică de aici: „că are vreo 20 de case, cu o biserică fără preot, pentru că nu au nici o posibilitate de a-l întreţine”.

În timpul domnitorului Vasile Lupu, catolicii mai aveau o singură biserică, așa cum este descrisă de Petre Bogdan Baksici, la 1643 „o biserică lungă de lemn, de 18 pași și largă de 8 pași, fără preot…În fața bisericii se află o clopotniță cu două clopote, iar împrejurul bisericii se află un cimitir…Sunt 63 de catolici pentru împărtășanie și 29 de copii, toți sași.ˮ

În 1646, Marco Bandini vorbește și el despre aceiași biserică din „lemn pe o temelie de piatră în locul în care fusese mai înainte o capelă cu hramul înălțării Sfintei Cruci, aceasta năruindu-se, o matroană săsoaică, Sofia, a construit în același cimitir o biserică nouă și mai mare, cu hramul sfântului Nicolae, care a fost terminată de tot în anul 1629”. În 1654, un misionar iezuit găsește o „bisericuță din lemn cu căteva case de catolici, fără preot.

În 1661, imediat după epidemia de ciumă din 1660 care a secerat numeroase vieți în Moldova, Vlas Koicevic găsea încă biserica din lemn, dar și 109 suflete rămase după ciumă. Biserica era în continuare fără preot dar în trecut a „slujit preotul Elias din ordinul minoriților observanți din Bosnia…ˮ.

Totuși, la 1670, când Francesco Maria Spera poposea la Neamț (Nempsi Villa), biserica era deservită de un diacon ce slujea celor 35 de catolici. Informația este oarecum contradictorie, dacă o coroborăm cu cea prezentată de misionarul Giovanni Battista del Monte Santa Maria, care tot în 1670 spune că  cele 10 case de catolici nu au preot, iar biserica „este din lemn, cu un altar; are potir și o cruce de argint, odăjdii de altar vechi și rupte, dar are și o vie la Cotnari care era ținută de sătenii de acolo”.

În 1682, Antonio Angelini din Campi spunea că „biserica e din lemn cu două clopote; sunt trei case de catolici…slujește părintele misionar din Baia odată pe lună, și atunci când este chemat. Via este acum distrusă.”

În 1688, Francesco Renzi, trimis al Congregației de Propaganda Fide în Moldova, întocmește o informare în care precizează că la Neamț este o biserică catolică „de lemn, cu clopotele sale și cu odăjdii. Catolicii din acesta sunt în munți.ˮ

În raportul din 1691 către propagandă despre situația din Moldova, misionarul minorit Francesco Antonio Renzi informa că la Neamț este o „biserică de lemn, fără clopot și obiecte de cult; sunt cam cinci familii de catolici.ˮ

La 1695 apare o ultimă relatare despre această biserică, făcută de către preotul Ioan Bercus unde consemnează că la Neamţ „există o biserică catolică din lemn care e pustie […]. Nu sunt mai mult de  3 sau 4 case de catolici, care înainte erau foarte mulţi şi cu vază”. La începutul secolului al XVIII-lea, în zona Neamţului, s-au stabilit foarte mulţi negustori de origine armeană şi, în dorinţa lor de a avea un locaş de cult propriu de rit ortodox armeano-gregorian au cumpărat, de la puţinii catolici rămaşi, biserica rămasă în paragină.

Armenii părăsesc oraşul, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în favoarea altor centre urbane mai prospere din punct de vedere economic, biserica rămânând pustie. După o perioadă de timp credincioşii din Pometea şi Pârâu-Ursului, care nu aveau un locaş de cult, au cerut aprobarea Mitropoliei să ocupe biserica armeană. Mitropolia Moldovei a obţinut aprobarea de la Episcopia Armeană din Suceava pentru cedarea bisericii comunităţii orotodoxe din Tg. Neamţ, aceasta fiind de mult timp părăsită şi într-o stare deplorabilă.

În perioada interbelică este amintită o biserică catolică, în 1922, 51 de locuitori erau catolici pentru ca la recensământul din 1930, 57 de locuitori să se declare catolici după religie. După căderea regimului comunist, recensământul din 1992 înregistrează 82 de locuitori de religie catolică. Numărul acestora a scăzut astfel că, recensămintele din 2002 și 2012 înregistrează doar 15, respectiv 14 locuitori de religie catolică.

În 2011, a fost resfințită biserica parohială „Sfinții Petru și Pavel”. Lucrările de restaurare, consolidare şi extindere au transformat edificiul donat Bisericii Catolice de familia Kertz (ambii soţi au decedat) în anul 1983, într-o biserică demnă şi primitoare, care se adaptează foarte bine exigenţelor vieţii creştine a micii comunităţi catolice din Tîrgu Neamţ şi de prin satele adiacente. Preot paroh este Iulian Butnaru.

Prof. Emanuel Bălan

Surse:

  • Călători străini despre ţările române, vol. III (1971),  IV (1972), V (1973), VI (1976), VIII (1983), Editura Ştiinţifică, Bucureşti;
  • Călători străini despre ţările române. Supliment I, Editura Academiei Române, București, 2011;
  • Vladimiri I. Ghica, Scrisoarea unui preot catolic pământean din veacul al XVII-lea, în „Revista Catolică”, 1912;
  • Recensămîntul general al populației României, 1930, f. XXX;
  • http://www.catholica.ro/2011/03/24/sfintirea-noii-biserici-din-targu-neamt/ (accesat 21.12.2017);
ziar piatra neamt



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *