Search
sâmbătă 16 decembrie 2017
  • :
  • :

Viața Sfintei Teodora de la Sihla

La data de 7 august, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor, Cuvioasa Teodora de la Sihla.

S-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, într-o familie de binecredincioși din satul Vânători- Neamţ, pe vremea domniei lui Vasile Lupu și a Mitropolitului Varlaam al Moldovei. Era fiica dregătorului Ştefan Joldea, armaş la vestita Cetatea Neamțului.

A fost căsătorită de părinți cu un tânăr evlavios, dar alerga încă din tinerețe să trăiască în izolare şi rugăciune în adâncimile pădurilor de lângă Târgu Neamţ. Neavând copii, după mortea părinților Cuvioasa Teodora a decis să se retragă la mănăstire. Avea doar 30 de ani când a îmbrăcat haina viețuirii îngerești. A ales un liman al liniștii, Mănăstirea Vărzăreşti din munţii Buzăului. Văzând-o atât de tânără, egumena Paisia a luat-o pe lângă ea, ca ucenică. De asemenea, și soţul Cuvioasei a urmat aceeași cale, intrând în obştea Mănăstirii Poiana Mărului și devenind monahul Elefterie.

La mănăstire, Sfânta Teodora s-a făcut „tuturor pildă de ascultare, de lepădare de sine, de curăţie a vieţii, de slujire”, după cum o descrie părintele Constantin Galeriu. Numai că erau vremuri grele, iar turcii și tătarii prădau des ţara. De frica acestora, egumena mănăstirii s-a refugiat într-un loc retras, între munții Buzăului și cei ai Vrancei, alături de câteva maici, printre care şi Teodora. Nu după multă vreme, egumena Paisia, înaintată în vârstă și istovită de nevoință și boală, trece la cele veșnice. Teodora își continuă totuși strădaniile pustnicești, timp de zece ani.

Chemată parcă de locurile copilăriei sale, Cuviasa Teodora se îndreaptă mai apoi spre Munții Neamțului.

Se oprește mai întâi la Mănăstirea Neamț, unde se roagă fierbinte la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului și după ce se mărturisește duhovnicului Pavel, care o și împărtășește, pleacă să viețuiască în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Și-a îndreptat paşii spre pădurile Sihlei, unde a dus o viaţă ascetică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.

A ajuns la chilia unui bătrân sihastru, așezată sub niște stânci uriașe „ce stăteau parcă gata să se prabușească”. Bătrânul milostiv i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai de neajuns”. Este peștera din apropierea Schitului Sihla, care îi poartă numele și astăzi.

Ascunsă între pereţii acelei stânci, Cuvioasa Teodora şi-a dedicat cu totul viaţa Mântuitorului, nevoindu-se aici timp de 20 de ani. Singurul care ştia de ea era duhovnicul Pavel de la Sihăstria, cel care venea să o spovedească şi să o împărtăşească pe sfântă.

După un timp, acesta a trecut la Domnul, iar sfânta a rămas cu totul singură.

Nimeni nu știa locul unde se află.

Hainele i s-au deteriorat o dată cu trecere timpului și se hrănea doar cu fructele pădurii. Cuvioasa a dobândit darul rugăciunii, al lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum, nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, uitată de oameni, dar acoperită de darul Duhului Sfânt.

Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor firimituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria. Apă, bea din scobitura unei stânci din apropiere, care se poate vedea și astăzi.

Observând cum păsările luau periodic firimituri și apoi zburau spre munții Sihlei, egumenul mănăstirii a trimis doi ucenici să urmărească le urmărească, să afle unde duc mâncare. Aşa au ajuns în vârful muntelui, unde au descoperit-o pe Cuvioasa Teodora învăluită într-o lumină ca de foc. Sfânta era în rugăciune. Ucenicii s-au speriat, dar Cuvioasa i-a liniştit, chemându-i pe nume și rugându-i să îi arunce o haină, întrucât ale sale erau rupte după anii petrecuţi în metanii şi rugăciune.

Se spune că sfânta se ruga de 40 de zile la Dumnezeu să îi fie trimis un duhovnic la care să se spovedească şi căruia să îi mărturisească păcatele.

Știa că, în scurt timp, va pleca spre ceruri.

Rugămintea i-a fost îndeplinită întocmai. Egumenul Sihăstriei a trimis la peșteră pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie. După ce s-a împărtăşit, Cuvioasa a trecut la cele veşnice. În viaţa sfintei este consemnat faptul că tot acolo, în peşteră, i s-a făcut şi slujba înmormântării.

Vestea despre viaţa aleasă pe care sfânta a dus-o şi nevoinţele trupeşti pe care le-a trăit nu au rămas fără ecou. În scurt timp, numeroşi călugări şi mireni au aflat despre marea isihastă a Carpaţilor şi au venit la mormântul ei pentru a i se închina. Se spune că şi fostul soţ al ei, ieroschimonahul Elefterie, a venit pentru a se încredinţa că este vorba despre fosta lui soţie. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până în anul 1830. Atunci, familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului Sihla spre închinare. Apoi, moaştele au fost aduse la Miclăuşeni – Iași, unde familia de boieri a zidit o biserică nouă. Însă, în timpul ocupației rusești, moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Kiev, la Lavra Pecerska, unde Cuvioasa de la Sihla este venerată cu numele de „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Poporul nostru a considerat-o sfântă imediat dupa moarte. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn sfinţenia Sfintei Teodora în anul 1992, ziua de prăznuire fiind 7 august, la o zi după Sărbătoarea Schimbării la Faţă.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *