Votează proiectul „Centru de Voluntariat Târgu Neamț”

0

Fundația de Dezvoltare Locală „Speranța” își propune să înființeze un centru de voluntariat la nivelul orașului Târgu Neamț. Oricine poate contribui la realizarea acestui proiect, printr-un simplu vot online.

Centrul de voluntariat va desfășura activități de consolidare a echipei de voluntari, prin organizarea de întâlniri informale, seminarii, excursii sau tabere. Oricine se va putea alătura ca voluntar (tânăr absolvent ,șomer, persoană în vârstă etc).

„Prin intermediul acestui proiect dorim să oferim șansa acelor persoane care vor să se implice în activitățile din comunitate. Centrul de Voluntari oferă oportunități de implicare activă și eficientă. Se vor desfășura activități de promovare a conceptului de voluntariat, traininguri pentru voluntari, dar și activități de dezvoltare personală a voluntarilor cu ajutorul unor persoane –resursă, care i-ar putea îndruma, prin expriența și abilitățile dobândite. Ne propunem antrenarea abilităților practice, organizareaa de acțiuni interactive, schimburi de experiență ș multe alte activități și evenimente”, spune Ecaterina Ungureanu, coordonatorul proiectului.

Înființarea acestui Centru de voluntariat ar avea un impact puternic asupra comunității. Dintre rezultatele probabile amintim: creșterea numărului de voluntari la nivel de oraș, dezvoltarea lor personală și profesională, aprecierea muncii prestate de către voluntari în folosul comunității prin nominalizareaa acestora în mass media, acumularea de cunoștinte privind voluntariatul, dobândirea de noi informații prin schimb de experiență cu alte centre de voluntariat.

În cazul în care primește finanțare, proiectul „Centru de Voluntariat Târgu Neamț „va fi implementat pe parcursul anului 2015.

Poți susține acest proiect printr-un simplu vot online pe platforma teimplici.ro, până la data de 11 decembrie. Trebuie să creați un cont (durează doar 20 de secunde), iar după logare să votați proiectul Centru de Voluntarat Târgu Neamț.

Pentru cei 50.000 de euro oferiți de Telekom România concurează 180 de proiecte. Primele zece în ceea ce privește numărul de voturi din partea comunității și a juriului vor beneficia de finanțare.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate