Yarina Cozma din Târgu Neamț, la Festivalul Național „Mamaia Copiilor”

0

Yarina Cozma din orașul Târgu Neamț participă la cel mai important eveniment muzical românesc pentru copii și adolescenți, Festivalul Național de Creație și Interpretare „Mamaia Copiilor”.

Astfel, tânăra în vârstă de 15 ani este pe cale să-și îndeplinească pentru a doua oară visul ei și al oricărui copil care iubește cu pasiune muzica.

Rezultatul excepțional obținut în 2017, premiul III la secțiunea Interpretare, grupa 13-15 ani, i-a adus Yarinei calificarea directă în ediția de anul acesta a prestigosului concus.

Festivalul ia startul marți, 10 iulie, de la ora 20.00 și va fi transmis de Televiziunea Română. Yarina și alți 149 de artiști talentați cu vârste între 4 și 17 ani vor urca pe scenă, de-a lungul a cinci seri, pentru a ne dezvălui frânturi din viitorul muzicii ușoare românești.

„E normal să am emoții, mai ales că voi evolua într-una din cele mai bune grupe din concurs.

Premiul este dovada pregătirii tale, însă am înțeles că mai important este să ajungi în sufletul celui care te ascultă. Dacă reușești să transmiți emoția, atunci poți considera că ți-ai atins scopul și ești un adevărat artist.

Voi încerca să dau tot ce este mai bun și să-mi fac mândri din nou părinții, dar și orașul din care provin.

Voi interpreta o piesă grea, România, o piesă de stare care zic eu că este reprezentativă pentru acest an deoarece sărbătorim 100 de ani de la Unire.

Vă îmbrățișez și sper să-mi țineți pumnii, miercuri de la ora 20.00 pe TVR 2″, transmite tânăra Yarina Cozma.

Sâmbătă, 14 iulie, îi vom putea aplauda pe câştigătorii de anul acesta în cadrul Galei Laureaţilor.

Îi urăm succes Yarinei Cozma! Târgu Neamț așteaptă să te întorci acasă cu trofeul Festivalului Național „Mamaia Copiilor”!

Andreea T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate