Zeci de drumuri județene intră în reabilitare ”Obiectivul meu – reabilitarea drumurilor județene!”

0

”Obiectivul meu – reabilitarea drumurilor județene!”, spunea acum aproape un an președintele Consiliului Județean Neamț, domnul Ionel Arsene, și iată că ce nu credea nimeni că se va întâmpla se întâmplă.

Peste 30 de localități prin care trec drumuri județene au fost prinse în implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) mai multe detalii puteți citi aici

Proiectele de reabilitare și modernizare drumuri județene făcute și depuse la minister de către Consiliul Județean Neamț și desigur aprobate la finanțare din surse guvernamentale se află pe raza localităților: Borca, Ceahlău, Bicaz, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Dămuc, Drăgănești, Răucești, Târgu Neamț, Timișești, Urecheni, Petricani, Grumăzești, Ghindăoani, Păstrăveni, Țibucani, Bodești, Tupilați, Dragomirești, Bârgăuani, Girov, Dochia, Alexandru cel Bun, Făurei, Mărgineni, Români, Bahna, Secuieni, Icușești, Ion Creangă, Roman, Sagna, Bâra, Boghicea, Stănița.

Vorbim de cel mai amplu program de reabilitare a infrastructurii pe care l-a cunoscut județul Neamț în ultimii 20 de ani și lucrurile nu se opresc aici. Deși nu era responsabilitatea lui, președintele Consiliului Județean Neamț s-a mai implicat și în reabilitarea unor drumuri de care alții ar fi trebuit să se îngrijească, cum ar fi intrarea în orașul Piatra-Neamț dinspre Bicaz (clic aici pentru mai multe detalii) dar l-am văzut pe domnul Ionel Arsene implicat alături de ministrul transporturilor și la demararea reparării podului de la Preluca (clic aici pentru detalii), l-am văzut discutând cu aceeași echipă ministerială de refacerea covorului asfaltic între Bicaz și Piatra-Neamț (clic aici pentru detalii). De asemenea toată lumea l-a putut vedea pe președintele Consiliului Județean Neamț împreună cu cei de la drumuri și cu primarul de la Bicaz Chei discutând și stabilind începerea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de drum ce asigură intrarea în județ dinspre Harghita (clic aici pentru detalii) sau în zona atât de discutată a traseului Bicaz – Poiana Largului unde Ionel Arsene împreună cu ministrul transporturilor au stabilit începerea unui proiect amplu de reabilitare ce va dura doi ani (clic aici pentru detalii). Același Ionel Arsene era recent și la intrarea în județ dinspre Vaslui spre Roman unde de asemenea sunt șanse foarte mari să se înceapă lucrările de reabilitare chiar în acest an (clic aici pentru detalii) și lista poate continua.

Dincolo de orice discuție, mai toată lumea a văzut rezolvat deja tronsonul de la intrarea în Piatra-Neamț, a văzut asfaltările care au început în zona Tașca, la intrarea în județ dinspre Harghita, reabilitarea de la intrarea în județ dinspre Borca și multe alte lucrări care sunt așteptate de zeci de ani și nimeni nu se apucase de ele.

Dacă programul de reabilitare propus de Ionel Arsene și susținut de Guvern va continua în același ritm, în câțiva ani de zile infrastructura județului va avea o altă față. Asta înseamnă un Consiliu Județean funcțional și un președinte de consiliu ancorat în realitate și mai ales în zona guvernamentală.

I.R.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate