Zilele „Ion Creangă”: deschiderea oficială, la casa amintirilor din copilărie

0

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti (…) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

… si mai ales în această perioadă, Ion Creangă zâmbește din ceruri. Își coboară ochii asupra meleagurilor amintirilor din copilărie și vede că nemțenii îi duc mai departe moștenirea literară și culturală. Una dintre dovezi este manifestarea Zilele „Ion Creangă”.

Devenit deja tradiție, evenimentul se află la cea de-a XLVII-a ediție, iar deschiderea oficială a avut loc vineri, 16 decembrie, la Casa Creangă din Humulești. La manifestare au participat reprezentanți ai Complexului Muzeal Județean Neamț, primarul Daniel Harpa,  reprezentați ai Fundației Culturale „Ion Creangă”, prof. univ. dr. Constantin Parascan, invitați de peste Prut, elevi din Târgu Neamț și comunele învecinate, cadre didactice și alți nemțeni.

După cuvântul invitaților, elevii îmbrăcați în straie populare și-au etalat talentele artistice, prin colinde și urături, fiind răsplătiți cu aplauze și prăjituri. S-au împotrivit frigului și l-au colindat pe Creangă, marele povestitor din Humulești, în opera căruia regăsim credințele, datinile, obiceiurile, limba, poezia și filosofia poporului român.

Anul acesta, Zilele „Ion Creangă” sunt organizate de Fundaţia Culturală „Ion Creangă”, în colaborare cu Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ și Consiliul Județean Neamț, în perioada 16-18 decembrie.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate