Ziua Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț

0

Zile de sărbătoare la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” (CTIC) din Târgu Neamț, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de existență.

Joi, 18 mai, manifestările dedicate acestui eveniment au fost deschise în mod oficial de către prof. Gheorghe Apetrei, directorul unității de învățământ. Alături de elevi și cadre didactice, la momentul festiv au participat și reprezentați ai administrației publice locale (primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei, Geanina Fedeleș- city-manager și unii consilierii locali),   insp. școlar general adjunct Elena Laiu din partea ISJ Neamț, directori ai unităților școlare din zona Târgu Neamț.


După intonarea Imnului CTIC, directorul Gheorghe Apetrei a adus în atenția participanților întreaga istorie a instituției, dar și rezultatele excelente obținute în decursul anilor. Într-adevăr, CTIC a avut o evoluție ascendentă, transformându-se, treptat, din Școală Profesională de mecanici agricoli într-un Colegiu Tehnic capabil să  vină în fața elevilor cu o ofertă educațională  adaptată la cerințele pieței muncii, cu un colectiv bine închegat și cu numeroase activități anuale care au prins deja rădăcini în comunitatea locală.

Au fost înmânate distincții celor cu care instituția colaborează în permanență, primul fiind primarul Daniel Harpa, care a primit din partea echipei manageriale și o plachetă aniversară.

„În ultimii patru ani, la CTIC ne-am aplecat destul de mult pe partea de investiții, în infrastructura școlară. Sunteți cel mai mare colegiu din Târgu Neamț, cu un număr impresionant de elevi și se impunea o investiție destul de mare. Chiar dacă nu am reușit tot ce ne-am propus, zic eu că am punctat corpurile care aveau nevoie urgentă de modernizare. Sper ca în maxim o lună de zile să terminăm investițiile începute. Nu ne oprim aici, ne străduim să obținem finanțări și pentru alte modernizări. Felicitări pentru proiectele inițiate! Sunteți un exemplu pentru toate instituțiile de învățământ din județul Neamț. La mulți ani!”, a spus primarul Daniel Harpa.

O diplomă de onoare și o plachetă aniversară a primit și prof. Elena Laiu, reprezentant al învățământului la nivel județean. „(…) Este o ocazie să ne aducem aminte de cei care acum 40, 50, 60 de ani au dăruit din înțelepciunea și din sufletul lor pentru a educa generații și generații. Din partea ISJ Neamț,  felicitări  celor care astăzi sunt cadre didactice la CTIC și care constituie modele pentru elevii acestei școli. La mulți ani!”, a spus Elena Laiu.

O a doua secțiune de mulțumiri a fost dedicată foștilor profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, care au fost răsplătiți cu diplome și flori pentru anii de activitate profesională petrecuți în unitatea de învățământ. Diplome de onoare au fost înmânate și foștilor directori ai CTIC (Constantin Pascu, Constantin Spiridonescu, Eugenia Gheorghieș ș.a.), oameni care, de-a lungul timplui,  și-au dăruit din priceperea lor administrativă pentru buna coordonare a colegiului.

Nu au fost neglijați nici directorii celorlalte unități școlare din Târgu Neamț și comunele adiacente, instituții care au diverse colaborări/parteneriate cu CTIC, și nici agenții economici colaboratori.

De asemenea, au fost distinși profesorii coordonatori ai elevilor care au obținut rezultate excepționale la olimpiadele școlare. Demn de menționat este și Andrei Alexandru Mirlescu, distins cu titlul „ELEVUL ANULUI”, pentru reușita de a se clasa pe locul I la Olimpiada Națională de Tehnologii, domeniul Mecanică.

„Multumesc acestui minunat liceu, cu ajutorul căruia mă formez și eu. Mult succes în continuare și… Dumnezeu să binecuvânteze această școală!”, a spus, vizibil emoționat, elevul olimpic.

După deschiderea oficială, aniversarea celor 60 de ani de existență s-a extins în celelalte corpuri de clădire, unde elevii și profesorii au participat la diverse manifestări, simpozioane și competiții. Și cum unitatea școlară este a doua familie pentru toți cei care o frecventează, în parcul din curtea Colegiului Tehnic „Ion Creangă” a urmat o petrecere aniversară cu muzică live (fanfară și tinerele talente din rândul elevilor) și bucate tradiționale care mai de care, preparate în cadrul Simpozionului „Arta de a fi Gazdă”.

Activitățile prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la înființarea CTIC continuă și mâine, 19 mai, după următorul program:

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate