Ziua Națională a României, sărbătorită la Târgu Neamț

0

Vremea neprielnică nu i-a oprit pe locuitorii oraşului Târgu Neamţ să sărbătorească, împreună, Ziua Naţională a României.

Fiindcă ploua, manifestările dedicate zilei de 1 decembrie au debutat în foaierul Casei Culturii, spaţiu care s-a dovedit neîncăpător. Au participat viceprimarul Vasile Apopei, Geanina Fedeleş- administrator public, Octavian Bărbuleţ- consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Dorin Nicola- director al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, reprezentanţi ai ISU Neamţ şi ai Jandarmeriei, consilieri locali, elevi şi profesori, români de toate vârstele uniţi sub auspiciul acestei zile speciale pentru istoria neamului nostru.

După intonarea imnului de stat, fiindcă suntem un popor creştin, un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Nicolae Axentioi a oficiat slujba de Te Deum.

Au urmat alocuţiunile oaspeţilor şi ale gazdelor prilejuite de sărbătorirea a 99 de ani de la Marea Unire.

„Dragi români, la mulţ ani! În această zi de mare sărbătoare naţională, vă doresc să fiţi mândri în continuare de faptul  că suntem fii ai acestei ţări, că suntem români. Înaintaşii noştri au luptat pentru această ţară, iar noi avem obligaţia de a păstra această sfântă moştenire”, a spus Octavian Bărbuleţ, reprezentant al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.

În cuvântul adresat târgunemţenilor, Dorin Nicola de la Complexul Muzeal Judeţean Neamţ a vorbit despre momentul-cheie al Marii Uniri şi despre rolul jucat pe atunci de judeţul nostru:

„În primul rând, mulţumesc pentru invitaţia adresată de către domnul primar, de către doamna administrator public de a fi alături de locuitorii oraşului Târgu Neamţ cu prilejul unei manifestări de suflet, Ziua Naţională.

Nicolae Iorga spunea: >Nu poate fi nimic mai scump pentru un neam decât realizarea unităţii lui naţionale< (…) Popoprul român a avut parte de o plămădeală şi de o închegare uniformă deoarece, pe lângă conştiinţa de neam dublată de o puternică mândrie naţională, am mai avut o limbă unitară şi o singură credinţă. Tocmai aici putem amplifica contribuţia esenţială a judeţului Neamţ la realizarea Marii Uniri, afirmând că aceasta s-a manifestat în mare măsură pe tărâmul spiritual, mănăstirile noastre întărindu-i  pe românii de pretutindeni în credinţa ortodoxă şi în dragostea de neam (…)”.

În absenţa edilului de Târgu Neamţ, viceprimarul Vasile Apopei a fost cel care a transmis mesajul din partea administraţiei publice  locale: „1 Decembrie este o zi memorabilă în istoria neamului românesc. O zi care ne conştientizează că identitatea şi valorile naţionale trebuie să fie păstrate. Unitatea a făcut din acest popor ceea ce suntem astăzi. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi.

În numele echipei Primăriei Târgu Neamţ, în frunte cu domnul primar Daniel Harpa, permiteţi-mi, cu mâna pe inimă, să vă transmit un sincer La mulţi ani şi un călduros mulumesc. Trăiască România, la mulţi ani!”.

A urmat prof. Vasile Vrânceanu, care a împărtăşit celor prezenţi frânturi din istoria oraşului Târgu Neamţ din perioada în care se înfăptuia Marea Unire.

După alocuţiuni, fiindcă ploaia a încetat, toţi târgunemţenii au ieşit pe platoul din faţa Casei Culturii, apărat cu mândrie de străjerii Cetăţii Neamţ. S-au dat trei salve de tun, după care tinerii din cadrul ansamblurilor folclorice locale au oferit tuturor românilor prezenti un program artistic, cu dansuri populare şi cântece patriotice.

1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină unită și respectată, iar istoria a demonstrat că acest moment a deschis drumul către o perioadă de modernizare a ţării. A fost ziua care ne-a adus nouă, românilor, demnitate şi îndeplinirea idealului national. De noi depinde să păstrăm şi să transmitem viitoarelor generaţii dragostea faţă de neam, sentiment şi crez al înaintaşilor noştri.

La mulţi ani, Ronia!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate