7 târgnemțeni își deschid noi afaceri și crează locuri de muncă, prin Proiectul “Dezvoltare Economică și Socială în Orașul Târgu Neamț”.

3

7 târgnemțeni au semnat contracte de ajutor de minimis în valoare de 175.000 euro, în cadrul Proiectului “Dezvoltare Economică și Socială în Orașul Târgu Neamț”.

Aceștia au primit sprijin pentru înființarea de noi afaceri, generând 10 locuri de muncă în entitățile nou -create.

Timp de 10 luni, vor beneficia și de consultanță antreprenorială pentru gestionarea afacerii.

Vă felicit și vă urez mult succes!, transmite Daniel Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț.

Cele șapte contracte au fost semnate joi, 22 decembrie. Cei șapte membri din grupul țintă al proiectului vor beneficia de o subvenție în cuantum de 25.000 euro/grant ( echivalentul a 116.100,00 lei).

Primul pas facut în vederea realizării acestei activități a fost participarea unui numar de 20 de persoane la Cursul de formare profesională din domeniul Antreprenoriatului. Ulterior, o grupă 14 persoane, membri ai grupului țintă au fost consiliați în vederea elaborării planului de afaceri, aceștia participând în cadrul Competiției de Planuri de Afaceri.

Prin înființarea noilor afaceri, se vor crea noi locuri de muncă în domenii competitive care să contribuie la creșterea economică a zonei.  

UAT ORAȘUL TÂRGU NEAMȚ, în calitate de Promotor de proiect, în parteneriat cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION CREANGĂ” TÂRGU NEAMȚ și ASOCIAȚIA „CĂSUȚA CU MIRACOLE”, implementează, în perioada 22.07.2020 – 31.12.2023 , proiectul “ Dezvoltare economică și socială în Orașul Târgu Neamț“, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Operațiunea Reducerea numărului de comunități marginalizate aflate în risc de sărăcie si excluziune socială din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, contract nr. POCU/303/5/2/128943

Bugetul total al proiectului este de 4,627,884.08 Lei , din care:

  • Asistență financiară nerambursabilă de 4,575,732.40 Lei, din care:
  • Buget UE: 4,396,489.88 Lei
  • Buget de stat:  179,242.52 Lei
  • Contribuție proprie a U.A.T. Orașul Târgu Neamț: 52,151.68 Lei.

Durata proiectului este de: 38 luni.

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aparținând comunității marginalizate din Orașul Târgu Neamț, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de intervenții integrate de ocupare, educație, formare profesională, asistență socială și îmbunătățirea condițiilor de trai, în contextul mecanismului DLRC.

Felicitări noilor antreprenori și mult succes în implementarea afacerilor!

3 Comentarii
  1. Brustureanu spune

    Da ce afaceri se vor derula în acest proiect ?? Succes la ce ?? Locuri de muncă doar vreo 10 !!!

    1. Gigi spune

      Corect,numai cei smecheri au loc,pe unii dintre ei îi cunosc!

  2. Gigi spune

    Totul se rezumă la ce vor unii să aprobe,nu ce vrem noi,unii cu pile altii doar se uită,multă sănătate mult succes!.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate