IPJ Neamț, despre cum s-a produs accidentul grav din Vânători
Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț a reieșit că în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Piatra Neamț, conducea o autoutilitară pe DN 15 B, în localitatea Vânători Neamț, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de un ansamblu de vehicule care se deplasa în fața sa, condus de un tânăr de 27 de ani, din Crăcăoani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului în cauză, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț.
În treducere liberă se numește conducere agresivă. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar flăcăul ăsta își merită soarta. Bine că n-a omorât pe nimeni.