Tânăr înjunghiat pe stradă, în comuna Pipirig, Neamț

0

Scandal în stradă, în weekend, terminat cu înjunghierea unui tânăr.

Sâmbătă, 30 octombrie, în jurul orei 20.30, un tânăr de 19 ani a înjunghiat cu un cuțit un alt bărbat, pe stradă.

S-a întâmplat în satul Stânca din comuna Pipirig, județul Neamț, iar evenimentul a fost anunțat prin apel telefonic la 112.

La fața locului au ajuns cei de la Ambulanță și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce tânărul (în vârstă de 25 de ani- n.red.), împreună cu alte persoane, se deplasau pe o stradă din satul Stânca, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către un alt tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător„, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Victima agresiunii, cu plagă înjunghiată hemitorace stâng, „a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi transportată la CPU a Spitalului Orăşenesc Târgu- Neamţ; din CPU victima a fost preluată de un echipaj cu medic şi transportată la CPU a Spitalului Municipal Roman, iar din CPU Roman s-a efectuat transferul interclinic la Iaşi„, potrivit unui comunicat de presă emis de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.

Polițiștii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate