[VIDEO/ Târgu-Neamț] Amfiteatrul (de) la înălțime

0

Lucrările la amfiteatrul în aer liber de sub poalele Cetății Neamț sunt pe ultima sută de metri și ar urma să fie recepționate în curând.

Investiția pentru care Primăria Târgu-Neamț a accesat fonduri europene face parte dintr-un amplu proiect, care presupune realizarea unui centru de agrement. Proiectul este finanțat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1. și are o valoare de peste 15.500.000 lei.

Ambițiosul proiect presupune, pe lângă construirea amfiteatrului în sine, și crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spațiilor verzi cu sisteme de irigații, dotare cu mobilier urban, crearea de facilități pentru agrement pe terenuri amenajate – zone speciale pentru sport, instalare Wi-Fi în spațiile publice.

De dorește, de fapt, creșterea ocupării forței de muncă în orașul Târgu- Neamț, prin dezvoltarea potențialului endogen, ca parte a strategiei teritoriale pentru zona Parc Cetate, care să cuprindă reconversia regiunii aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor.

În apropiere, se lucrează la alte două obiective de investiții: bazinul de înot didactic (din apropierea fostului centru de colectare a fructelor de pădure) și ștrandul din Parcul Cetate. Iată că, pe zi ce trece, Târgu-Neamț capătă un contur turistic mult mai evident.

sursa video: Cristi Irimia

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate