Ședința Organizației Pensionarilor Tîrgu Neamț

1

Comunicat de presă

 

      Vasilică Harpa, primarul orașului Tîrgu Neamț a participat astăzi, 20 martie a.c. la ședința Organizației Pensionarilor Tîrgu Neamț, în cadrul căreia a fost prezentat Raportul de activitate pentru anul 2013. Conform raportului, în anul 2013 au fost cooptați un număr de 38 membri noi, au fost organizate activități de sprijin a unor membri cu pensii mici, au fost organizate activități recreative, culturale și excursii.

     ”Având în vedere că multe din acțiunile realizate s-au datorat ajutorului primit din partea domnul primar Vasilică Harpa, îi mulțumim și sperăm că și în anul 2014 va fi alături de noi, să ne sprijine în activitățile pe care ni le-am propus, pentru a avea realizări la fel de mari ca și în anul 2013.” a declarat domnul Năstase Vasile, președintele Organizației Pensionarilor Tîrgu Neamț.

      ”Felicit întreaga organizație pentru activitatea desfășurată în anul 2013, pe domnul președinte Năstase Vasile pentru implicarea și grija pe care o poartă membrilor organizației. Voi susține, în continuare, activitatea acestei organizații și cum în anul 2013 am alocat suma de 14000 lei, voi face demersurile necesare, în măsura posibilităților, să ajut și în acest an.”a declarat primarul Vasilică Harpa.

 

Amalia Penu

Purtător de cuvânt

1 Comentariu
  1. NIco spune

    Acest domn Nastase este fost activist UTC prin anii 1981-1982,si raspundea de UTC-istii de la Liceul Stefan cel mare!Dupa 89 era sef de personal (adica ala care se ocupa cu dosarele angajatilor si nu numai!!!)la fabrica de mobila ,apoi era vanzator de benzina la o statie la Baltatesti ajuns acolo tot cu ajutor politic a fostilor TOVARASI CARE ACUM ERAU SEFI LA PETROM.Prin 2011 era in carti sa-l puna Arnautu sef la ..FANTASTICA FIRMA PRIM LOCATA CARE A AJUNS PE MANA LUI RAPANU.ASA CA VA SFATUIESC DOMNILor CARE-L SCOATETI IAR IN FATA PE ACEST DOMN NASTASE,AVETI GRIJA CU CINE VA INCONJURATI SI CU CINE VA INTALNITI CA SEMANATI CU ARNAUTU.CE PENSIONAR MAI ESTE SI ACEST DOMN NASTASE LA VARSTA LUI????DACA SE APROPIE ALEGERILE CREDETI CA PUTETI POACALI PENBSIONARII CU O PLACINTA SI NO GOGOASA..CA PE VREMEA LUI ARNAUTU,CA ACESTIA S A VA FACA CAMPANIE???SCHIMBATI PLACA CA EU M-AM PLICTISIT DE EXERCITIILE ASTEA DE MANIPULARE A PENSIONARILOR INFLAMANZITI DE POLITICIENII LOCALI!!
    ADMIN: Atata timp cat oamenii ca dvs. comenteaza stand ascunsi dupa tastaturi si nu au curajul sa mearga fata in fata cu fostii comunisti si sa le spuna de la obraz ce este de spus, pensionarii, copiii si toata lumea vor fi victimele comunistilor care ne-au umilit parintii si bunicii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate