Cetatea Albă vine la Târgu Neamț

1

Vineri, 28 martie, la ora 10.00, o delegație din Cetatea Albă (Belgorod- Dnestrovskii), Ucraina, va ajunge la Primăria Târgu Neamț.

Vasilică Harpa va discuta cu reprezentanții Societății Române Național- Culturale din Cetatea Albă  pe marginea proiectului de cooperare și parteneriat între cele două orașe. Vor fi abordate subiecte legate de organizarea unor acțiuni culturale, turistice și științifice.

Oaspeții vor fi primiți cu pâine și sare de către edilii orașului în Sala de Ședințe a Consiliului Local, unde, cu această ocazie, Ansamblul Folcloric Ozana va desfășura un scurt spectacol de dans popular. De asemenea, va fi o expoziție de pictură (Mihaela Pravicencu), expoziție de sculptură (Gheorghiță Gheorghe) și expoziție de artizanat. La întâlnire, vor participa și Străjerii Cetății Neamț.

Timp de două zile (28-29 martie), delegația va vizita Târgu Neamț și împrejurimile.

Andreea Trăsneacet

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate