„Ținutul lui Creangă”: milioane pe hârtii, randări de doi lei

Consiliul Județean Neamț a aprobat studiul de fezabilitate pentru satul de vacanță „Ținutul lui Creangă”, de la Târgu-Neamț. Pentru pregătirea complexului și a acestei etape am identificat contracte de aproape 3,5 milioane de lei fără TVA. Totalul plăților efective rămâne de verificat.
Randările cu care este prezentat proiectul sunt, sub nivelul unei simulări pe care te-ai aștepta să o obții cu un AI de 20 de euro. La asemenea contracte, este absolut jenant pentru orice priuectant de pe planetă să se prezinte cu astfel de materiale.
Poate o fi un proiect serios. Poate se va face și ne dorim să se facă, pentru că Târgu-Neamț are nevoie de investiții care să aducă turiști și bani în economia locală. Dar tocmai un proiect serios merită o prezentare pe măsură.
La milioanele contractate pentru studii și documentații, nu puteau cheltuie câteva sute de euro pentru o simulare mai de Doamne-ajută? La banii aceștia ar fi trebuit să exizte chiar și o machetă fizică a propunerii.
Astăzi și un copil de clasa a V-a din Neamț, cu puțină răbdare și o aplicație AI ieftină, poate face o prezentare mai atrăgătoare.
Același reproș îl adresăm primăriilor care acceptă asemenea materiale. La bani publici, beneficiarul trebuie să aibă pretenții. Să ceară refacerea prezentărilor slabe și să explice ce primește pentru fiecare contract. După aproape 3,5 milioane de lei în contracte pentru pregătirea proiectului, întrebarea „atât s-a putut?” este legitimă.





