Consilierii și tableta

0

Consilierii Târgului s-au modernizat! În locul stufoaselor dosare cu proiectele de hotărâre care urmau să fie aprobate, fiecare și-a scos pe masă noua tabletă. În prima ședință din anul 2015, aceștia au avut ocazia să-și folosească cadourile primite de la Moș Crăciun.

Unii au avut nevoie de ochelari, alții de asistență IT, unii  au uitat să le încarce, fie nu le-au mai deschis, fie au venit cu tot cu încărcător, pe care l-au băgat în priză cu câteva minute înainte de începerea ședinței.

Mai mult sau mai puțin cunoscători ai noii tehnologii din dotare, majoritatea consilierilor și-au dat silința să le folosească. Au parcurs proiectele cu degetul pe ecranul tabletei, unii mai în grabă decât alții. Tot în pas cu tehnologia a fost și Mișu Câmpeanu, însă acesta a preferat laptopul personal în defavoarea tabletei.

Consilierii locali mai de modă veche nu s-au putut debarasa de pix și de hârtie. Și au scris, nu glumă! Până acum își completau foile primite la începutul ședințelor cu diverse notițe, dar de când cu tableta… e nevoie de viteză la scris pentru a ține pasul.

Cele 19 tablete au ajuns în mâinile consilierilor în decembrie 2014, printr-o sponsorizare. Aleșii locali primesc acum proiectele de hotărâre în format digital, iar Primăria speră că vrafurile de hârtii folosite până nu demult vor deveni amintire.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate