Spectacolul de teatru Frilensăr

0

Comunicat de presă FRILENSĂR

   Frilensăr reprezintă, în primul rând, un om cu o idee, iar mai apoi poate deveni orice cu ajutorul imaginaţiei. Noi am început cu teatru, o arta care le cuprinde pe toate, pentru că aici ne-am regăsit, pentru că aici am găsit o scenă şi o lumină pentru ceea ce vrem să transmitem.

frilensarDespre piesa „ Frilensăr” nu vom spune prea multe. Este un spectacol creat, jucat şi simţit de aproximativ o mâna de licenţiaţi în artele spectacolului ( şi nu numai) ce s-au întâlnit într-o bună zi din întâmplare. În rest povestea este una simplă : un om a întâlnit odată  un alt om doar că, după ce au trăit o vreme frumos, oamenii s-au îndepărtat. Primul om a întâlnit curând un alt om, în timp ce al doilea om s-a rătăcit printre oameni. A trecut o perioadă, o lungă perioadă, dar după ce primul om s-a eliberat de al treilea om, s-a reîntâlnit,  întâmplător,cu cel de-al doilea om. Şi ca totul să capete şi savoare a apărut şi un al patrulea om care e „neom”.

Aţi înţeles? Dacă nu, nu-i nimic, suntem oameni. Noi vă aşteptăm la piesă, sâmbătă 28 martie, ora 19:00, la Paris Cafe, pentru a înţelege un „pic” mai mult.

Trailer aici  

Distribuţia: George Cocoş, Daniel Chirilă, Claudia Chiraş

Regie şi scenografie colectivă

Text de Enoch Darli

Suport artist – 15 ron

Producție a platformei culturale Frilensăr, din cadrul Asociației ContemporanIS.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate