Accident rutier în Agapia

0

În ziua de 24.06.2015, în jurul orei 13.20, polițiștii Postului de Poliție Agapia au fost sesizați despre faptul că pe DN 15 F în satul Agapia a avut loc un accident de circulați soldat cu pagube materiale.

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat faptul că, un bărbat de 67 de ani din Agapia a condus o autoutilitară marca Fiat pe DN 15 F spre intersecția Săcălușești, a pierdut controlul autovehiculului și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar într-o parcare. După impact, bărbatul de 67 de ani și-a continuat deplasarea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către o femeie de 45 de ani din orașul Târgu Neamț. În urma evenimentului rutier soldat doar cu pagube materiale, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv (până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmând a se stabili dacă bărbatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului, în urma stabilirii alcoolemiei.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!
Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.
De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

NU FIŢI VICTIMELE ALCOOLULUI! NU VĂ URCAŢI LA VOLAN ÎN STARE DE EBRIETATE!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate