Poiana Nemțișor, loc de adunare pentru tinerii creștin ortodocși

0

În perioada 23- 26 iulie, în Poiana Nemțișor are loc cea de-a VI-a ediție a Adunării Tinerilor Creștin Ortodocși din Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, organizată de Arhiepiscopia Iașilor.

În jur de 600 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani vor dezbate tema ediției de anul acesta, „Un tânăr printre tineri. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava- 600”. Anul acesta se împlinesc șase secole de la aducerea sfintelor moaște în Cetatea Sucevei de către domnitorul Alexandrul cel Bun, iar organizatorii vor aduce în discuție tânărul sfânt ca model pentru tineri din zilele noastre.

În fiecare zi a taberei va fi oficiată Sfânta Liturghie, după care participanții vor desfășura diverse sesiuni de lucru (ateliere de gătit, origami, tâmplărie, ateliere foto, conferințe, pelerinaje, activități sportive).

Sâmbătă, 25 iulie este ziua dedicate portului popular, fiecare tânăr urmând să poarte cel puțin o piesă vestimentară din costumul traditional românesc.

Astfel de întâlniri oferă tinerilor creștin ortodocși un timp și un spațiu în care să descopere valorile tradiționale și spiritualitate creștină.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate