Realizările administrației Petru Zamfir în comuna Crăcăoani

1

Comuna Crăcăoani se află în zona centrală a județului Neamț și este străbătută de șoseaua naționala DN15C, care leagă municipiul Piatra-Neamț de orașul Fălticeni. Localitatea care numără în jur de 3.900 de suflete, este formată din 5 sate: Cracăul Negru, Crăcăoani (reședința), Magazia, Mitocu Balan și Poiana Crăcăoani.

În ultimii ani, administrația publică locală, sub coordonarea primarului comunei, Petru Zamfir, a făcut demersuri pentru dezvoltarea comunei, în folosul locuitorilor.

Astfel, în satul Crăcăoani se remarcă o serie de modernizări dintre care amintim: modernizarea totală a căminului cultural, modernizarea unui drum mocirlos, montarea de camere video, cu scopul de a se reduce gradul de infracționalitate. În cadrul școlii gimnaziale Crăcăoani, clădirea principală a fost extinsă. De asemenea, s-a modernizat centrul civic, s-a implementat o aducțiune de apă în lungime de 6 km, a avut loc înființarea centrului de consiliere pentru copii și părinți. Satul Crăcăoani beneficiază de o grădiniță modernă și de un after-school. Nu în ultimul rând, s-a realizat modernizarea iluminatului public în toate satele comunei, precum și sprijinirea materială și financiară a bisericii din sat.

În satul Cracăul Negru, în administrația Petru Zamfir a avut loc asfaltarea drumului comunal în lungime de 2,05 km, s-a realizat construirea celei mai moderne școli din mediul rural, construirea unor gabioane privind regularizarea albiei, montarea unui releu Vodafone, modernizarea interioară a căminului cultural, precum și sprijinirea materială și financiară a bisericii din sat.

Satul Magazia a beneficiat de modernizarea întregii clădiri a școli, de construirea unui dispensar, asfaltarea drumului comunal dintre Crăcăoani și Magazia de lungime 5 km, o rețea de canalizare de 3 km. De asemenea, s-a realizat modernizarea drumului spre Mitocu Balan, în lungime de 12 km și sprijinirea materială și financiară a bisericii din sat.

În satul Mitocu Balan s-a realizat balastarea drumului comunal și pregătirea pentru asfaltare. De asemenea, s-a implementat un proiect european pentru montarea de fibră optică, privind serviciile telefonice, s-a demarat pietruirea drumurilor sătești, prin lucrări specifice și s-a achiziționat și montat o troiță din lemn.

Pentru perioada 2016-2020, administrația Petru Zamfir are în vedere următoarele proiecte:
cracaoani– extinderea și modernizarea iluminatului public în satele comunei;
– construirea zidurilor de beton în zonele de risc de inundații;
– amenajarea a doi torenți în satul Cracăul Negru;
– asfaltarea drumurilor comunale, iar cele sătești, înguste, betonate, în lungime totală de 15 km;
– întreținerea, prin pietruire, până la asfaltare sau betonare, a drumurilor nemodernizate;
– extinderea rețelei de canalizare în satele Cracăul Negru și Mitocu Bălan;
– construirea unui pod din beton dintre Crăcăoanii de Sus și centrul comunei;
– pavarea trotuarului în satul Crăcăoani de la biserică până la „Poarta Tarni”;
– continuarea sărbătorii Zilei comunei Crăcăoani – luna septembrie;
– înființarea unui ansamblu de cântece și dansuri populare, la nivelul comunei;
– continuarea Festivalului de tradiții de Crăciun și Anul Nou;
– încurajarea agenților economici, dar și a persoanelor fizice să investească în turism în comuna Crăcăoani, în condițiile în care administrația publică locală va rezolva problemele legate de infrastructura locală;
– construirea sau amenajarea unui centru social, pentru persoanele vârstnice;
– punerea în valoare a Mănăstirii Horaița, a Schitului Horăicioara, Schitul Bouleș, dar și a bisericilor din comuna;

 

1 Comentariu
  1. Razvan Sava spune

    Sa asfaltat numai un strat de 4 cm de asfalt. Care se va strica in 2-3 luni . Trecator fiind pe acolo compania care a asfaltat a inchis drumul principal fara a anunta poulatia si cand i-am intrebat de o ruta alternativa au inceput sa zica ca nu stiu . La monentul dat iam intrebat daca se asfalteaza corect numai 4 cm si au inceput cu replici ca nu e treaba mea cat de gros se toarna .
    Pentru ca restul de bani pana la 15 cm grosime se inpart si iar noi avem de suferit si condus pe drumuri foarte rele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate