Duminică, vino la spectacolul umanitar „Poveste de iarnă”

0

Moș Crăciun încărcat cu daruri pentru copiii de toate vârstele face ca luna decembrie să fie cea mai așteptată perioadă din an. Însă nu toți micuții au șansa de a trăi emoția sărbătorilor de iarnă.

Este și cazul a numeroși copii din Târgu Neamț și din comunele învecinate, care provin din familii greu încercate de soartă. Ei nu simt magia Crăciunului, decât dacă noi, semenii lor, dovedim milostenie și suflet bun. Primul pas pentru strângerea de fonduri destinate cadourilor de Crăciun pentru cel puțin zece astfel de cazuri îl reprezintă organizarea spectacolului umanitar intitulat „Poveste de iarnă”.spectacol-umanitar-tg-neamt

Inițiativa aparține consilierului local Elena Ciorsac și este sprijinită de către Consiliul Local al orașului Târgu Neamț și Asociația de Dezvoltare  Socială „Catharsis” din Piatra Neamț. „Comunitatea şi factorii implicaţi trebuie să conștientizeze riscurile asociate dificultăţilor financiare şi materiale, cărora copiii din familiile aflate în dificultate sunt nevoiți să le facă faţă zi de zi. Sperăm ca târgnemțenii să fie receptivi la activitatea cu scop caritabil propusă de noi”, ne-a spus consilierul local Elena Ciorsac.

Al doilea pas spre atingerea acestui nobil obiectiv îl fac talentele locale de la Clubul „Magia Copilăriei” Târgu Neamț, Clubul de Dans Sportiv „Milady” Piatra Neamț, Corala „Bazil Anastasescu” a orașului Târgu Neamț, Grupul folcloric „Oglinduța”, preșcolari de la Grădinița nr.2, Patricia Axinia și Ștefania Ilade. Aceștia vor evolua duminică, 18 decembrie, pe scena Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț, cu speranța că spectacolul lor va contribui la ajutorarea semenilor mai puțin norocoși, în prag de sărbători.

Ultimul și cel mai semnificativ pas pentru a le aduce o bucurie în prag de sărbători copiilor ce provin din grupuri vulnerabile este ca voi, locuitori ai orașului Târgu Neamț sau ai comunelor învecinate, să dați curs invitației și să veniți duminică, 18 decembrie, de la ora 17.00, la Casa Culturii „Ion Creangă”. Intrarea la evenimentul caritabil „Poveste de iarnă” constă într-o mică donație, insignifiantă poate pentru bugetul dumneavoastră, dar foarte valoroasă pentru cei care, altfel, nu ar simți magia Crăciunului.

Și tu poți contribui, de sărbători, la bucuria copiilor care provin din familii ce trăiesc în lipsuri, frig, tristețe şi amărăciune. Haideți să scriem împreună, pentru ei, o memorabilă „Poveste de Iarnă”.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate