Astăzi, se testează „RO-ALERT” în Târgu Neamț și comunele învecinate
Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.
Telefoanele aflate în aria de acoperire a zonelor testate si care au această opțiune configurată vor recepționa mesajul de test ”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. ISU Neamț”. Modul de afișare și sunetul mesajului de avertizare sunt diferite în funcție de modelul telefonului mobil.
Accesând https://ro-alert.ro/ vă puteți configura telefonul mobil pentru recepționarea mesajelor.
Primirea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.