Festivalul Sporturilor, la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Păstrăveni

1

Miercuri, 26 septembrie, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap (CRRPH) din Păstrăveni a organizat Festivalul Sporturilor pentru persoanele speciale.

Aflat la cea de-a IV ediție, evenimentul constă în organizarea de competiții de darts, volei, traseu psihomotric, atletism, fotbal și proba specială de întrecere cărucioare.

Evenimentul motivează tinerii să facă mișcare în aer liber, să socializeze și să se bucure de succes ca niște învingători ce sunt.

Alături de beneficiari a fost și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

„M-am bucurat să-i revăd la acest eveniment pe beneficiarii din centrele noastre din Roman și Tîrgu Neamț, dar și pe tinerii din Asociația Luceafărul din Piatra Neamț.

Le mulțumesc și pe această cale colaboratorilor noștri din Bavaria, cei care ne susțin la fiecare ediție, atât logistic cât și prin sponsorizarea evenimentului!”, a transmis Ionel Arsene.

CRRPH Păstrăveni este instituţie de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț. Aici, persoanele cu dizabilităţi, cu handicap neuropsihic I si II, asociat si infecție HIV, beneficiază de găzduire, recuperare si reabilitare.

Andreea T.

sursa foto: facebook Ionel Arsene

1 Comentariu
  1. Pástràveni spune

    Foarte frumos…
    Felicitàri şi la mai multe…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate