FLOZAMPET susține revendicările transportatorilor, dar nu a participat efectiv la grevă

0

Mai multe companii de transport judeţean şi interjudeţean din toată ţara au intrat astăzi în grevă generală, solicitând retragerea unui proiect de ordin al ministrului de resort, prin care firmele care operau deja un anumit traseu nu mai au prioritate la noile licitaţii.

Cursele Flozampet au circulat însă în regim normal. Contactat de redacția noastră, Alin Zamfir- manager general S.C. Flozampet, a declarat:

„Societatea Flozampet este alături și susține toate revendicările colegilor din Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), dar nu a putut să participe efectiv la protestul declanşat joi, 11 octombrie, la nivel național.

În urma discuțiilor purtate cu responsabili din zona învățământului, am ajuns la concluzia că, deservind o zonă preponderent rurală, netransportarea copiilor la școală și înapoi spre domiciliu ar avea consecințe nefaste asupra acestora, asupra părinților lor și asupra procesului educațional.

Din aceleași considerente ce țin de aria în care își desfășoară serviciile de transport persoane societatea Flozampet, nu am putut opri serviciile de transport deoarece asta ar fi afectat ajungerea la serviciu a multor persoane care îndeplinesc funcții vitale pentru comunitate, cum ar fi personal medical, îngrijiri la domiciliu și alte astfel de categorii”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate