S-au mărit tarifele de intrare la muzeele din Neamț

4

La Neamț, s-a scumpit cultura…

Cei care vor să viziteze muzeele și casele memoriale din structura Complexului Muzeal Județean Neamț vor trebui să scoată din buzunare mai mulți bani decât anul trecut.

Printr-o hotărâre din 26 aprilie 2018, Consiliul Județean Neamț- instituția care deține aceste obiective de interes turistic-a decis majorarea tarifelor pentru anul fiscal 2019.

Hotărârea a intrat deja în vigoare.

Dacă în 2018 un adult plătea 10 lei pentru a vizita Casa memorială Ion Creangă Humulești, noul tarif perceput este de 20 lei/adult. În cazul în care adulții (și studenții) se mobilizează în grupuri de minim cinci persoane, beneficiază de o reducere de 50% (10 lei/ persoană intrarea). Preșcolarii și elevii pot vizita casa amintirilor din copilărie cu  5 lei (2 lei în 2018).

Cel mai atractiv muzeu din județ- Cetatea Neamț- are și cel mai mare tarif de vizitare: 24 lei/ adult, 6 lei pentru elevi și preșcolari și 12 lei/ persoană în cazul grupurilor organizate.  În anul 2018, pentru vizitarea fortficației medievale de pe Culmea Pleșu’, un adult plătea 15 lei, iar un preșcolar/elev- 3 lei.

16 lei/ adult este taxa percepută pentru vizitarea oricărui alt muzeu aflat în subordinea Complexului Muzeal Județean Neamț (4 lei pentru elevi și preșcolari, 8 lei pentru grupuri de minim 5 persoane).

Noile tarife au intrat în vigoare începând cu data de 29 ianuarie.

Andreea T.

4 Comentarii
  1. brustureanu spune

    nu cred ca marirea tarifelor de intrare la casa creanga si cetate au un suport obiectiv , ma rog foamea de bani este mare , vom vedea cine castiga din afacerea asta !!!!

  2. Butusina Gheorghe spune

    Cred ca nu sunteti sanatosi!!! Cum sa ceri sumele astea? O familie cu doi copii trebuie sa dea 1000 de lei pe zi pentru ruinele voastre!! Ma pe ele!!!!!

  3. Marius spune

    Și mie m-i se pare prețul mare. Nu asa se fac banii pt întreținerea muzeelor.

  4. Dan spune

    IDIOTI! Imi facusem planuri sa vizitez Moldova, dar cand am vazut preturile de NEAMURI PROASTE, m-am razgandit…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate