„Meseria face diferența!”- o campanie pentru TINEri

0

Marți, 11 februarie a.c., Ministerul Educației și Cercetării a lansat campania „Meseria face diferența!”.

Această campanie are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și avantajele pe care le oferă învățământul profesional și profesional dual.

Săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferența. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro și edu.ro.

Campania „Meseria face diferența!” se va derula în toată ţara. Printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc:

  • acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
  • caravane ale meseriilor;
  • concursuri școlare de tip „Atelier de creație” sau „Atelier de robotică”;
  • vizite ale elevilor din unităţile de învățământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual;
  • ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a și a VIII-a.

Educaţia şi formarea profesională au un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăţi bazate pe competenţe. Nu putem fi nepăsători la evoluţia tehnologică din ultimii ani, deci trebuie să devenim proactivi, să luăm decizii bine fundamentate pentru ca elevii noştri de gimnaziu să-și poată continua studiile urmând un traseu educațional corect”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Campania „Meseria face diferența!” se va încheia în data de 11 martie, de Ziua Națională a Meseriilor.

Reaminitim că învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018, an în care s-a înregistrat un număr de 2.268 elevi în prima promoţie pentru această formă de organizare a învăţământului profesional.
În anul şcolar 2019-2020, numărul a ajuns la 12.908 elevi, aproape dublu faţă de anul şcolar precedent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate