Averse torențiale, cel puțin până mâine seară

0


ACTUALIZARE
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 10 – 21 iunie, ora 23
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică

   
          Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

           Notă: Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 20 iunie, ora 12 – 20 iunie, ora 23
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții 

     În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, în vestul Dobrogei și local în Muntenia și Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

       În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate