Cum vedeți rezolvarea problemei cerșetorilor?

cersetoriÎntrebare: Cum vedeți rezolvarea problemei cerșetorilor?

harpaDaniel Harpa, PSD

Problema cerșetorilor este una națională și noi suntem o zona destul de afectată de acest fenomen. Avem în vedere depunerea unui proiect cu finanțare europeană pentru care am început deja demersurile. Dacă vă aduceți aminte, un alt proiect controversat, care a fost inițiat de mine, a fost prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care va lansa în perioada următoare, Cererea de Propuneri Proiecte nr.2/2015 „Dezvoltare Locala Integrată (DLI 360) în comunitățile marginalizate rome” AP4/PL 9.ii/OS 4.1 al cărui obiectiv specific este: “Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorităților rome (acele comunități în care populația aparținând minorităților rome reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) prin implementarea de măsuri integrate”.

Țin să precizez faptul că, deși din titulatura programului reiese că se adresează comunităților marginalizate rome, această finanțare are ca și grup țintă 1100 de persoane, din care doar 300 sunt de etnie roma. Restul sunt persoane expuse riscului social și sărăciei. Ar fi păcat să pierdem aceste oportunități, deoarece un astfel de proiect poate ajunge la atragerea a 2 500 000 euro, bani care merg în educarea copiilor, servicii medicale și de planificare familială, integrarea în câmpul muncii etc… Soluția nu este violența și cheltuirea resurselor publice când este deja prea târziu și acești oameni ajung în pușcării sau copiii în centrele speciale. Dacă nu ne luptăm acum să îi integram peste 10 ani vom avea o problemă mult mai mare.

baltatescu-viorel-300x292Viorel Bălțătescu – ALDE

Marea majoritate a celor care cerșesc nu sunt cetățeni ai orașului Tg. Neamț.
Ei sunt din comunele limitrofe, în special din comuna Vânători. Pentru a combate acest flagel trebuie să mergem la rădăcina acestor probleme  delicate și anume la părinții acestor copii, să analizăm situația acestor familii, să încercăm integrarea lor în societate  prin atragerea copiilor  la grădinițe și școli special amenajate pentru ei, și găsirea de locuri de muncă pentru cei majori.  Educația timpurie  este foarte importantă pentru toată lumea.  Ajutoarele sociale acordate de stat nu sunt întotdeauna o rezolvare. Cooptarea copiilor în școli și grădinițe, oferirea a două mese pe zi acestora și educația primită de la specialiști, poate rezolva această problemă pentru viitorul acestora. O vină o purtăm și noi, cei maturi, care încurajăm acest flagel, oferindu-le acestora bani sau alte produse atunci când ne abordează. Comunitățile locale trebuie să se unească  între ele și să găsească soluțiile cele mai bune pentru combaterea cerșetoriei. Acordarea de ajutoare bănești,  fără muncă, nu sunt o  soluție viabilă  nici pentru părinți, nici pentru copiii acestora. Banii din ajutor social îi cheltuie părinții pe băutură și țigări iar copiii rămân flămânzi, needucați și folosiți la cerșit de către cei maturi. Trebuie să fim conștienți că numai prin educație, integrare socială, prin crearea de locuri de muncă putem să asigurăm generațiilor viitoare o viață  liniștită și civilizată.
 Stelian Irimia – candidat independent
 Stelian-Irimia
Pt mine ca viitor primar independent nu exista problema cersetorilor sau a militantilor politici adica cei din partide – sa fie clar – toti sunt cetatenii mei sunt romanii acestei tari si toti vor fi respsctati la fel . Am proiectele mele foarte marete, avem legi bune si toti vor fi atrasi in marea lupta de dezvoltare a a orasului tg . neamt – este o mare resursa nevalorificata de partidele cu politici mafiote. Si acestia trebuie sa -si aduca contributia la dezvoltarea societatii . Toti trebuie sa muncim , nu se mai poate dormi sau sa inundam crasmele cu orele 10 dimineata.
Adrian Mironeasa- candidat PMP
adrian mironeasaCerșetoria nu este o problemă cu care se confruntă doar orașul Tirgu Neamț, acest fenomen este prezent în toată țara și îmbracă cel puțin două forme. Prima formă ar fi cerșetoria organizată prin intermediul unor indivizi care coordonează și exploatează atât minori, cât și persoane cu handicap sau care mimează anumite handicapuri, aceasta se duce spre latura penală și chiar așa aș denumi-o ,,Cerșetoria penală” . Cea de-a doua formă ar fi cerșetoria bazată pe motive sociale, acolo unde sunt persoane cu dificultăți materiale survenite în urma lipsei unui loc de muncă, a unui incendiu sau a unei calamități naturale și aceasta aș numi-o ,,Cerșetoria socială„. Aceste două aspecte pot fi tratate. În interiorul primăriei sunt deja structuri care trebuie să se ocupe de ,,medierea socială”, numai că aceștia trebuie scoși din birouri și puși la treabă, împreună cu Poliția Locală. Mai întâi trebuie identificată și documentată clasa socială din care fac parte acești cerșetori. Dacă sunt din categoria ,,Cerșetorilor Sociali”, atunci îi îndrumăm spre mediere și reintegrare, pentru că avem resurse, iar dacă sunt din categoria ,,Cerșetorilor Penali”, îi predăm către Politia Locală, care are structuri specializate în direcția infracționalității. Sigur, vor fi voci care vor spune ,,am mai organizat acțiuni”. Nicio problemă, nu trebuie organizate doar acțiuni care au loc de două ori pe an, ci trebuie ca cei ce sunt deja plătiți să facă lucrurile acestea, să-și facă zilnic treaba și dacă este necesar, să stea de vorbă și de un milion de ori cu aceiași persoană. Doresc să subliniez încă un lucru, dacă instituțiile statului cu structurile sale, ar funcționa în sensul pentru care au fost create, 99% din probleme ar fi rezolvate. De aceea PMP își propune să pună România în Mișcare !
HumulescuTraian Humulescu – PNL

Fenomenul cerșetoriei înregistrează o creștere alarmantă, pentru stoparea căruia eforturile trebuie conjugate pe mai multe domenii:

1.EDUCAȚIE :

  • cursuri de educație formală, informală și non-formală pentru copii și părinți ;
  • programe de ucenicie pentru promovarea meșteșugurilor tradiționale rrome;
  • organizarea de cursuri de formare profesională, calificare /recalificare în funcție de cerintele pieței;
  • acordarea de stimulente financiare/materiale pentru rezultate școlare deosebite;
  • organizarea de excursii/tabere/vizite în locații cu obiective istorice, culturale, educative.

2.SĂNĂTATE :

  • programe de planning familial, de igienă, de prevenire a îmbolnăvirilor;
  • facilități în privința accesului la servicii de sănătate de bază, preventive și curative;
  • asigurarea de personal medical comunitar și mediatori sanitari în comunitatea rromă.

3. LOCATIV :

  • programe de reabilitare a locuințelor proprietate personală;
  • construirea și acordarea de locuințe sociale, terenuri pentru construirea de locuințe;
  • clarificarea situațiilor privind actele de proprietate asupra imobilelor (ex. : intabulare teren și locuințe );
  • facilitarea accesului la utilități publice ( apă, canalizare, energie electrică, gaz metan );
  • reabilitare drumuri.
  1. OCUPARE PIAȚA MUNCII :
  • valorificarea meseriilor tradiționale prin crearea de locuri de muncă;
  • facilitarea accesului la spații/clădiri pentru desfășurarea activităților tradiționale;
  • accesul la consiliere juridică pentru înființarea de structuri economice (I.I., P.F.A, S.C.).
  1. SERVICII SOCIALE :
  • înființarea de Centre de zi pentru copii și Centre de zi pentru persoane vârstnice;
  • acordarea unei mese calde persoanelor aflate în risc;
  • acordarea de consiliere psihologică, vocațională, ocupațională și juridică;

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate