Istoria căii ferate Pașcani-Târgu Neamț

• 

• 

• 

Calea ferată Pașcani – Târgu Neamț a fost dată în exploatare pe 28 decembrie 1986 în prezența constructorilor și a oficialilor vremii. Construcția de 32 de kilometri a fost una dintre cele mai tinere realizări în materie de transport feroviar în România.

Datorită reliefului, au fost necesare construcția de lucrări de artă, dintre care amintim Tunelul de la Herești – Cristești, pasaje denivelate și poduri de aproape 300 de metri peste râul Moldova și Drumul European 85. O cale ferată a cărei istorie a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și care a fost construită abia peste un secol grație eforturilor lui Alexandru Filioreanu, fost director al Regionalei C.F.R. Iași, înălțat de curând la ceruri.

Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la inaugurarea acestei linii, aniversare uitată de toţi cei ce ar trebui să cinstească memoria şi istoria acestei realizări. Singura aniversare la care a fost prezent şi părintele acestei linii, a fost în ianuarie 2007. De atunci, memoria nașterii acestei linii, este ținută de un filmuleț care circulă pe net, Intrarea unui tren în gară (1988-Copel Moscu), scos la lumină datorită unui inimos al căii ferate, domnul Romeo Roman.

Povestea construcției acestei linii care face legătură între Bazinul Siretului și Bazinul Moldovei începe tocmai în 1890, când un comitet ieșean pentru apărarea intereselor economice si culturale ale Moldovei, propunea  „legarea orașelor Piatra-Bacău cu linia Fălticeni-Dolhasca, printr-o cale ferată are va trece prin Târgu Neamț”.[1]

Opt ani mai târziu, ziarul  Corespondenţa provincială, din 14 octombrie, publica știrea cu privire la un studiu de realizare a căii ferate Pașcani-Târgu Neamț, în lungime de 40 de km, al cărui cost se ridica la 4 milioane de lei. Problema construcției unei căi ferate spre Paşcani a fost ridicata si ion cadrul adunării publice din 26 ianuarie 1899, organizata de Primărie in legătura cu o posibila concesionarea a Băilor Oglinzi, clauza fiind intre altele „sa se facă drum de fier de la Târgu Neamț la Pașcani, începând chiar din primăvara anului 1899”.[2]

La începutul secolului XX, odată cu aducerea în 1908 a Batalionul III din Regimentul 15 Războieni la Târgu Neamț, a renăscut speranța construirii căii ferate, cu atât mai mult cu cât, în 1910 prefectul de Neamț cerea „stabilirea diferitelor proprietăţi traversate de linie, precum şi stabilirea indemnizațiilor de acordat pentru stricăciunile ce eventual se vor aduce recoltelor de pe aceste proprietăţi, pe traseul: Țimișești, Plăieșu, Grași, Preutești si Neamț”.[3]

Mai mult, proiectul a fost susținut de miniștrii Emil Costinescu şi Constantin Angelescu, iar la 18 octombrie 1915 avea loc sfințirea locului unde trebuia să fie gara. Au fost întocmite chiar liste cu persoanele care trebuiau despăgubite ca urmare a trecerii căii ferate pe proprietățile acestora, listă care cuprindea un număr de 95 de persoane ce trebuiau despăgubite pentru locurile virane, livezi şi imobile, în valoare de 45701, 80 lei. Licitația de concesionare a fost câștigată de inginerul Tiberiu Irimia, cu suma de 5299000 lei.[4]

A venit însă războiul şi construcția a fost amânată deși în 1917, din rațiuni strategice, armata rusă a terasat traseul căii ferate  de la Pașcani până la râul  Moldova. După război discuțiile a fost reluate de către politicieni, astfel că în 1924 acestea devenite aprinse s-au concretizat într-un Apel al primarului interimar al târgului, Dumitru Calapod şi al primarilor comunelor Crăcăoani, Vânători, Țimișești, Pipirig, Filioara, Grumăzești, Petricani, Păstrăveni, Urecheni, Răucești şi Bălţăteşti. Apelul, un adevărat strigăt de disperare a zonei a fost adresat parlamentarilor de la Iași, Mitropolitului Moldovei, parlamentarilor de Neamț care, spune apelul „ne vizitează numai în timpul alegerilor”, premierului Ion I. C. Brătianu şi primarului capitalei, Ioan Costinescu, fiul lui Emil Costinescu, cel care în secolul al XIX-lea susținuse dezvoltarea zonei.  Ca de fiecare dată, apelul a rămas fără rezultat. [5]

Visul de a se construi drumul de fier, a devenit realitate abia în anii ’80 ai secolului al XX-lea graţie unui inginer, C. Filioreanu, directorul Regionalei C.F.R. Moldova. Într-un interviu acesta îşi amintea cum a reușit să construiască calea ferata „A doua oară (întâlnirea cu Nicolae Ceauşescu n.a.) a fost cu linia Paşcani-Târgu Neamţ. Părinţii mei sunt din Filioara, de lângă Agapia. Am vrut să fac o linie şi pentru oamenii din zona aceea. Am început, aşadar, linia şi am cheltuit un miliard două sute. Era o sumă imensă, însă nu aveam nici un fel de aprobare. Toţi banii erau din fondurile de exploatare feroviară, de unde n-aveai voie să-i iei fără aprobarea cancelariei C.C.-ului. Veneau oamenii la mine şi-mi spuneau că ei nu mai semnează nimic, că intră în puşcărie. Am preluat responsabilitatea semnării tuturor actelor pe umerii mei, ca să nu aibă nimeni necazuri. Pe 15 mai 1981 vine Ceauşescu cu trenul prezidenţial la vânătoare la Paşcani. La plecare, după vânătoare, Ceauşescu a spus că va lua măsuri pentru dezvoltarea oraşelor Paşcani şi Târgu Neamţ. Atunci, eu am făcut doi paşi, am spus cine sunt şi i-am explicat următoarele: „Din 1915 e aprobată linia Paşcani-Târgu Neamţ şi nimeni nu a reuşit s-o facă. Veţi rămâne în istorie dacă ne-aţi ajuta să o construim“. După trei zile îmi dă telefon colegul Oprea şi-mi spune că s-a aprobat. El nu ştia că eu lucrasem deja un miliard şi două sute de milioane. În timpul lucrărilor m-a chemat şi Prea Fericitul Părinte Teoctist de două ori la el. Era mitropolit la Iaşi pe-atunci. Şi el m-a sprijinit. Am deschis şantierul, am făcut tunelul, podul peste râul Moldova, gara Timişeşti şi gara Târgu Neamţ. Am terminat linia în 1986.”[6]

Epopeea căii ferate de la Târg la Pașcani a fost reluată în ultimul deceniu comunist.

Construcția a fost aprobată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 130, din 17aprilie 1980; proiectarea şi construirea liniei ferate Paşcani — Tg. Neamţ. Construcția a fost realizată de „Brigada complexă 613—614 Cimpulung ACM 1, Regionala CF laşi, condusă de ing. Horia lordăchescu şi Nicolae Gemănaru, veterani ai şantierelor feroviare. Tunelul de la Cristești a fost executat de tuneliştii brigăzii I Braşov, în lungime de 840 de m, fiind străpuns în mai 1986 iar intrarea lui efectivă in folosinţa s-a realizat prin festivitatea din 17 decembrie 1986. Electrificarea secției de cale ferată a avut loc în 1989.

Pe 15 iulie 1981, debutau la Timișești lucrările la noua cale ferată. Prezent la eveniment a fost Gheorghe Manta[7], membru al C.C. al P.C.R., prim secretar al Comitetului judeţean Neamţ al P.C.R., preşedintele Consiliului popular judeţean, alături de de alți membri ai biroului Comitetului judeţean de partid Neamţ, reprezentanţi ai organelor de partid şi de stat din judeţul Iaşi, ai Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, un mare număr de oameni ai muncii, tineri şi vîrstnici, din Timişeşti şi localităţile învecinate, constructori.[8]

Sunt concludente cîteva date așa cum erau ele prezentate pe larg în presa județeană. „Drumul de fier ale cărui lucrări au fost recent inaugurate va avea o lungime de 30,4 km. În intregime electrificat, cu centralizare electrodinamică a macazurilor şi cu un bloc de linie automat, el va deservi în afara celor două oraşe —prin intermediul a cinci staţii şi halte, localităţile Topile, Valea Seacă, Moţca, Hereşti, Cristeşti, Timişeşti, Nisiporeşti, Plăeşu şi Graşi, ultimele patru pe teritoriul judeţului nostru. Termen de dare în folosinţă — septembrie 1983. Capacitatea de transport — peste 2800 călători pe zi şi mai mult de 6 milioane tone mărfuri anual. Pentru edificarea acestui măreţ obiectiv — la care concură trei maxi unităţi de construcţii feroviare din Iaşi şi Bucureşti — sînt alocate de la bugetul statului fonduri care depăşesc o jumătate de miliard lei. Dar proporţia lucrării este reflectată şi de multe alte detalii.

Aşa spre exemplu, realizarea terasamentului va necesita excavarea şi transportarea a circa 3,3 milioane tone pămînt şi străpungerea colinelor Moţca cu un tunel în lungime depeste 1 km. Două mari „obstacole”— Şoseaua naţională Bucureşti— Suceava şi rîul Moldova — vor fi depăşite de un viaduct şi un pod, ultimul, construit din grinzi din beton armat, reprezentînd şi o premieră pe ţară.”[9] Era un vis de la sfârșitul secolului al XIX-lea care în sfârșit devenea realitate.

Lucrările avansau așa că la începutul anului 1984, pe tronsonul ce revenea județului Neamț, constructorii au terminat terasamentul şi montarea liniei, triajul de mărfuri Tg. Neamţ, pasajul de la Dumbrava, urmînd ca în următoarele luni să se termine şi construcţia Gării pentru persoane din Tg. Neamţ.[10] În decembrie 1984 clădirea gării era în stadiul de finisaj iar despre aceasta, inginerul Constantin Nistor, adjunct şef de lot, oferea câteva informații ziarului Ceahlăul, de unde aflăm că, „gara de călători are o lungime de 83 m, 27 lăţime, 2 nivele şi asigură o capacitate de transport de 5000 călători pe zi. Gara de mărfurt dispune de 7 linii, pod bascul, cheu încărcări-descărcări ce vor permite transportul şi manipularea a 15.000 tone mărfuri pe zi.”[11] Dan Constantin, vicepreşedinte al consiliului popular orăşenesc, declara că „fără indoială, pentru noi calea ferată reprezintă materializarea unei năzuinţe vechi. Acest drum da fier va asigura oraşului o dezvoltare economico-sociala mai puternică, valorificarea superioară a potenţialului economic, a obiectivelor istorice şi turistice ale zonei. Gara noastră — dotată cu tot ce este necesar pentru satisfacerea exigenţelor unui trafic fluent și operativ — va fi, aşadar, o bijuterie ce va completa într-un mod fericit distincta arhitectură a oraşului plăieşilor, şi, totodată, o nouă mîndrie pentru toţi locuitorii săi”[12], aceasta fiind proiectată de Cornelia Neagu.

La 28 decembrie 1986, sosi ziua cea mult așteptată a inaugurării oficiale a căii ferate Tg. Neamț-Pașcani. La ceremonie au fost prezenți Maria Gheorghe[13], membru al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului județean de partid Neamț, președintele Consiliului popular județean Neamț, Nicolae Ibănescu, membru al C.C. al P.C.R., prim-secretar Comitetului județean de partid Iași, președintele Consiliului popular județean Iași, Alxeandru Dobre, ministru adjunct la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Alexandru Filioreanu, director al Regionalei de căi ferate Iași, „activiști de partid și de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti din cele două judeţe, proiectanţi, constructori şi brigadieri care au construit noua magistrală feroviară, oameni ai muncii din localităţile cuprinse în teritoriul străbătut de calea ferată Paşcani — Tirgu Neamţ. Împodobit sărbătoreşte cu drapelele R.S.R. şi P.C.R., cu portrete ale iubitului nostru conducător, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretarul general al partidului, preşedintele republicii, modernul edificiu al porţii feroviare a oraşului de la apa Ozanei, încă de la primele ore ale dimineţii fremăta de mulţimea de oameni venită aici să participe la acest eveniment deosebit.”[14]

Ora 12 şi 15 minute. Pe peroane răsună semnalul de intrare in gară a primului tren de călători — trenul inaugural — impodobit sărbătoreşte cu ghirlande de brad, și cu portretul lui

Nicolae Ceauşescu. După cum din presa vremii, cei prezenți au scandat îndelung  „Ceauşescu şi poporul”, „Ceauşescu – ceferiştii”, „Ceauşescu – Eroism- Romania – Comunism”. Trenul inaugural Pașcani-Târgu Neamț sosește in gara la linia unu…o garnitura superba alcătuita din 6 vagoane cu o locomotiva in fata si una in spate…la orele 14.21 de la linia unu, cu același semnal a fost anunțata plecarea primului tren de calatori pe direcția Tg. Neamț-Pașcani”.

Astfel după cinci ani și jumătate de la începerea lucrărilor era inaugurată aceasta cale ferată în lungime de 40, 4 km cu 3 halte la Topile, Cristești și Plăieșu și 2 stații la Timișești și Tîrgu-Neamț.

 „În zi de decembrie ‘86, pe circuitul telefonic CF cu staţia Paşcani, pentru prima oară in istoria locurilor a răsunat vocea huşanului Mihai Teodoru, primul şef al noii staţii CFR Tg. Neamţ: „Cale liberă trenuiui festiv!“. Şi, de acum inainte, oricărui tren ce va trebui să intre sau să iasă din Tg. Neamţ.”[15]

Până la sfârșitul anilor ’90, linia deservea şi obiective economice-3 balastiere mari prin 3 linii desprinse din stația Țimișești şi platforma industrială Târgu Neamț (Volvatir, Fabrica de prelucrare a cauciucului, Întreprinderea de prelucrare a lemnului).

Ca material rulant s-a folosit la început locomotive de tip 040-DHC, apoi o dată cu electrificarea liniei în 1989, locomotive 040-EC şi vagoane rame TE, vagon poștal-bagaje, apoi vagoane etajate 26-26, material rulant ce aparținea de depoul Pașcani şi revizia de vagoane Pașcani, desființată în mai 2013.

În februarie 2010 C.F.R. concesionează linia către operatori privați, infrastructura către S.C. R.C. C.F. Brașov, iar transportul călători către S.C. Regiotrans Brașov, care utiliza automotoare. În martie 2015 operatorului i se ridică licența de transport şi traficul este oprit până în septembrie 2015, când trenul revine la Tg. Neamț. Materialul rulant folosit azi este format din vagoane şi locomotive aparţinând de depoul Suceava Nord.

De-a lungul anilor un inimos al căii ferate, pentru care aceasta reprezintă a doua lui dragoste, profesorul Ioan Romeo Roman, a depus eforturi pentru ca această linie să nu moară şi pentru a reînvia tradiția mocăniţei la Tg. Neamț. La ultima întâlnire pe această temă din februarie 2016, am participat alături de domnul Roman, la discuțiile autorităţilor cu domnul Radu Bellu, directorul departamentului istorie din C.F.R., despre construcția unei mocăniţe de la Tg. Neamț la Mănăstirea Neamț şi despre aducerea unui tren militar în gara Tg. Neamț în contextul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război mondial. A rămas ideea, materialul rulant și calea de rulare fiind identificate, ramând doare surse de finanţare de găsit.

Prof. Emanuel Bălan

---

[1] Gavril Luca, Târgu Neamţ.Monografie, Editura Constantin Matasă, Piatra Neamț, 2008, p. 120.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem, p. 134.

[4] Ibidem,p. 135-136.

[5] Vasile Vrânceanu, Călător prin orașul Târgu Neamț de altădată şi de astăzi, vol. 1, , f.a., p. 38-42.

[6] http://ziarullumina.ro/amintiri-din-viata-unui-fost-ministru-iesean-66388.html (accesat la 3 martie2017)

[7] Gheorghe Manta ( 1935, București, 1994, București), Membru al CC al PCR (1979-1983), deputat de Neamț din 1980 și prim-secretar al Comitetului Județean Neamț al PCR, președinte al Comitetului Executiv  al Consiliului Popular al județului Neamț (1981-1983) și ambsador în Mongolia. ( C. Pragati, op. Cit. P. 226-227).

[8] „Ceahlăul”, an XIV, nr. 2299, 18 iulie 1981, p. 1.

[9] Ibidem, p. 2.

[10] „Ceahlaul”, an XVII, 2429, 14 ianuarie 1984, p. 7.

[11] Idem, an XVII, nr. 2475, 1 decembrie 1984, p. 4.

[12] Ibidem.

[13] Maria Gheorghe (1939-), sociolog. Activistă de partid, absolventă a Facultății de Științe Politice și Sociale din București, a fost prim-secretar al  Comitetului de partid și președinte al Consiliului Popular al Sectorului 3  din București, mebru CC al PCR (1979-1989), secretar al MAN, prim-secretar al Comitetuui Județean Neamț al PCR și președinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Neamț (1983-1989). În vara lui 1989 este numită secretar al Consiliului județean Ialomița al UGSR. ( C. Prangati, Oameni, p. 159).

[14] „Ceahalul”, an XX, nr. 2584, 3 ianuarie 1987, p. 1.

[15] Ibidem, p. 6.