ISU Neamț recrutează salvatori din pasiune

0

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Petrodava” al județului Neamț recrutează noi candidați în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activitățile derulate alături de efectivele pompierilor militari vor consta în participarea la misiunile de interventie, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în actiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv. 

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alature pompierilor salvatori sunt următoarele:
• vârsta cuprinsă între 16 si 65 de ani;
• apt din punct de vedere medical;
• să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție;
• să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;

Dosarul candidatului trebuie să conțină:
• cererea de inscriere,
• certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au peste 18 ani),
• copie a actului de identitate, avizul psihologic,
• actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau in curs de desfășurare,
• adeverinta medicală din care să reiasă, cumulativ, cel putin două din următoarele criterii „nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” si „clinic sănătos” și acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Dosarele complete ale candidatilor vor fi depuse la sediul ISU Neamt din Piatra Neamt, strada Cuejdi nr. 34, de luni până joi, între orele 10.00-14.00.
In urma analizei dosarelor și în funcție de numărul de solicitări, candidații vor fi contactați pentru semnarea contractelor de voluntariat si furnizarea informatiilor despre activitățile viitoare. 

In urma desfășurării perioadelor de voluntariat, voluntarul va obtine un certificat de voluntariat si un raport de activitate emis de către Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență si ISU Neamț.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obtinute de la sediul ISU Neamț sau pe site-ul www.ijsunt.ro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate