1 ianuarie 2021, ziua în care mi-aș dori să fim cu toții duși cu sorcova

0

O legendă spune că Sfântul Vasile l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi a mers la Dumnezeu să-i ureze de bine. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului.

De când mă știu eu, și de când se știau bunicii mei, în prima zi din Anul Nou, copiii României făceau ochi devreme și porneau la sorcovit. Vorbim la trecut, pentru că actualul context epidemiologic a creat condițiile favorabile uitării/ evitării acestei tradiții la început de 2021.

Sorcova, vesela, Să trăiți, să-mbătrâniți, Ca un măr, ca un păr, Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oțelul. La anul și la mulți ani!

… asta era urarea pe care, copil fiind, o făceam din pragul casei, pe 1 ianuarie, rudelor și prietenilor. La noi, în Târgu-Neamț, nu venea mereu însoțită de vreun băț magic, ci de o tonă de orez care să împrăștie bucurie și sănătate, pentru tot anul, în casele celor sorcoviți.

Iar osteneala urătorilor era mereu răsplătită de către gazde, fie cu dulciuri, fie cu bani. Și asta deoarece, pe lângă bucuria momentului (mai ales dacă gazda abia se trezise, după o noapte de Revelion ca la carte), cântecul sorcovei se consideră dintotdeauna aducător de noroc.

Se mai spune că nu este bine să rămâi nesorcovit, că nu-ţi va merge bine tot anul. Și-atunci… ce, Doamne iartă-mă!, se va alege de Anul Nou și de toți ceilalți ani ce vor urma, dacă îngropăm și această frumoasă tradiție și ajungem să vorbim de ea doar la trecut?! Nu degeaba 1 ianuarie 2021 este prima zi din viața mea în care mi-aș dori să fim cu toții duși cu sorcova.

____________

Și nici să nu pomeniți de sorcovitul online, că nu ajunge orezul la mine!

———

La mulți ani, cu bine!

Andreea T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate