150 de ani de rugăciune neîntreruptă la Catedrala din inima Târgu-Neamțului: eveniment aniversar cu participarea ÎPS Teofan

0

Duminică, 10 august a.c., credincioșii din Târgu-Neamț și nu numai sunt așteptați la un moment de profundă încărcătură spirituală și istorică: aniversarea a 150 de ani de la înființarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Cu această ocazie, se va oficia o Sfântă Liturghie Arhierească de mulțumire, în prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Evenimentul organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” marchează un secol și jumătate de credință, rugăciune și prezență vie a Bisericii în inima orașului. Catedrala a fost martora atâtor generații de târgnemțeni, de la întemeietori la cei de azi, fiind nu doar un simbol arhitectural, ci și un reper al comunității locale.

Potrivit programului anunțat, ziua va începe la ora 7:00 cu Slujba Utreniei, urmată de întâmpinarea oficială a ÎPS Teofan, la ora 8:00. Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 8:30, într-un cadru solemn, menit să aducă împreună clerul, credincioșii și toți cei care poartă în suflet catedrala din centrul orașului.

„Cu recunoștință către Dumnezeu și Maica Domnului, avem deosebita bucurie de a vă invita să luați parte la acest moment de rugăciune și mulțumire. Prezența dumneavoastră ne-ar aduce multă bucurie”, transmit preoții slujitori și membrii Consiliului și Comitetului parohial.

Ctitorită în 1676, distrusă de un incendiu în 1864 şi refăcută complet în 1875, Catedrala din centrul orașului este singura din Târgu Neamț care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. În prezent, preot paroh este părintele Viorel Laiu. Catedrala din centrul orașului Târgu-Neamț rămâne, la 150 de ani de la sfințire, un far de lumină duhovnicească și o mărturie vie a credinței neamului românesc în această parte de țară.

Andreea Trăsnea

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate