166 de ani de la înființarea Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț

0

Se împlinesc 166 de ani de la înfiinţarea Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț. Cu acest prilej, cadrele medicale (și nu numai) vor desfășura anumite activități, în perioada 25- 26 octombrie.

Spiritualitate şi ştiinţă, de Zilele Spitalului Orăşenesc

În seara zilei de joi, 25 octombrie, preotul misionar Emilian Crețu va oficia slujba de priveghere, pentru pomenirea Sfântului Dimitrie, patronul spiritual al unităţii spitaliceşti.

Vor participa angajați ai spitalului şi pacienţi, oficialităţi şi colaboratori, dar şi simpli credincioşi care se simt mai aproape de Dumnezeu în Capela Spitalului Orășenesc.

Vineri, 26 octombrie, cadrele medicale vor participa la o sesiune ştiinţifică găzduită de Casa Culturii Ion Creangă. Începând cu ora 15.00, medicii şi asistenţii care profesează la Spitalul din Târgu Neamţ vin în faţa colegilor cu diverse prezentări  pe teme medicale.

De la ora 17.30, profesionalismul lor va fi răsplătit cu un scurt program artistic, tot pe scena așezământului cultural.

Decenii de istorie şi mii de pacienţi trataţi

Construit la jumătatea secolului XIX, spitalul din Târgu Neamţ este unul dintre puţinele edificii care se mai păstrează din perioada respectivă pe teritoriul oraşului.

A fost inaugurat în anul 1852, fiind organizat iniţial ca o continuare a bolniţei Mânăstirii Neamţ.

Imagine din 1882

„La 16 octombrie 1852, Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, Mitropolitul Moldovei Sofronie, starețul Mănăstirilor Neamț și Secu Kir Neonil și foarte multă lume au inaugurat Spitalul de la Târgu Neamț, Ipiteria și Școala Domnească, o dată cu sfințirea Paraclisului Sf. Dumitru din spital”, scria prof. Vasile Vrânceanu.

La vremea aceea, era al doilea spital deschis în Moldova, după cel din Iaşi.

Înfiinţarea unităţii spitaliceşti din Târgu Neamţ a fost posibilă prin implicarea domnitorului Grigore Alexandru Ghica, ctitor totodată al Spiţeriei şi al Şcolii Domneşti, şi prin sprijinul direct al Mănăstirii Neamț.

În cei 166 de ani de existenţă, spitalul de sub Cetate a cunoscut un permanent proces de înnoire, transformare şi diversificare a specialităţilor medicale. În prezent spitalul este unitate sanitară cu personalitate juridică, de gradul IV.

S-a reuşit acreditarea lui în aprilie 2016 şi deserveşte o populaţie de aproximativ 96 000 locuitori, din Târgu Neamţ şi din 16 comune învecinate. La mulţi ani!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate