174 de ani de la naşterea Veronicăi Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu

Veronica Micle s-a născut la data de 22 aprilie 1850, la Năsăud. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl, fiindcă acesta a murit înainte de nașterea ei. Familia se mută la Târgu Neamț, unde mama ei, Ana Câmpeanu, cumpără o casă ce aparținea Mănăstirii Neamț.

Ulterior, în 1886, Veronica Micle donează casa Mănăstirii Văratec. După doi ani cu domiciliu la Târgu Neamț, familia se mută în Iași. Aici, copila termină Școala Centrală cu diplomă de excelență. Din comisia de examinare făceau parte Titu Maiorescu și Ștefan Micle.

Mireasă înainte de vreme

Deși exista o diferență de vârstă majoră (30 de ani), Ștefan Micle o cere de soție, uimit de frumusețea și inteligența tinerei. Așadar, Veronica se căsătorește la doar 14 ani, iar domnul Micle îi crează o viață lipsită de griji materiale.

Veronica Micle devine mamă la numai 16 ani. După doi ani, dă naștere celei de a doua fetițe. Se implică în educația fiicelor sale, dar își începe și activitatea literară, în 1869.

Iubire interzisă. Sfârșit tragic

În 1872, Veronica îl întâlnește la Viena pe Mihai Eminescu, iar între cei doi se înfiripă o poveste de iubire  cum rar se mai întâlnește în zilele noastre. Portretul Veronicăi Micle domină lirica de dragoste eminesciană a anilor 1874- 1877, supranumită perioada veroniană. La Iași, frumoasa poetă devine muza Luceafărului, muză fără de care generații la rând nu s-ar mai fi bucurat de creațiile literare ale poetului Mihai Eminescu. Îndrăgostiții se plimbă prin Copou, visează pe banca de sub celebrul tei, iar bârfele și calomniile la adresa doamnei Micle nu întârzie să apară.

În literatură, Veronica Micle a debutat în Noul curier român (NCR), în 1872, cu două schiţe de factură romanţioasă, apărute sub pseudonimul Corina. Versurile, influenţate de Eminescu, le-a publicat în Columna lui Traian, în 1874, iar din anul următor, în Convorbiri literare. A mai colaborat la Familia (din 1879), la Revista nouă şi Revista literară.

Rămâne văduvă la numai 29 de ani, după o căsătorie caracterizată prin respect și prietenie, fără dragoste. Situația materială i se înrăutățește vizibil. Pentru a-și căpăta drepturile de urmaș, călătorește la București, unde rămâne alături de Eminescu pentru o lună și jumătate. Un vis fugar într-o viață amară. Cei doi nu reușesc să-și întemeieze o familie. Titu Maiorescu, junimiștii se împotrivesc căsătoriei, invocând, printre altele, că flacăra poeziei trebuie ținută trează prin suferință. Ion Creangă le susține însă iubirea, fapt dovedit de anumite scrisori pe care scriitorul humuleștean le trimite lui Eminescu.

Odată cu declanșarea bolii lui Mihai Eminescu, în 1883, începe un adevărat calvar. Pe 16 iunie 1889, cu doar câteva minute înainte de a afla cumplita veste a morții lui Eminescu, coincidența face ca Veronica Micle să compună poezia „Raza de lună”:

„Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!”
Ai zis tu, și eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duși de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

După moartea lui Eminescu, Veronica Micle se întoarce de la București la casa din Târgu Neamț, pentru câteva zile, apoi se retrage la Mănăstirea Văratec. Aici, alcătuieşte un album intitulat Dragoste şi Poezie, în care a transcris versuri proprii sau unele din poeziile lui Eminescu, ce i-au fost dedicate, însoţindu-le de comentarii.

Trăiește doar din amintiri. La 1 august 1889, scrie ultima poezie, „O! Moarte”,  în care predomină idea sinuciderii.

După 51 de zile de la moartea lui Eminescu, Veronica Micle se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec. Este înmormântată așa cum și-a dorit, la umbra unui brad, în deal de mănăstire.

Nu a fost doar iubita Luceafărului literaturii române, ci și o femeie de o frumusețe și o inteligență rar întâlnite, poetă la rândul ei. Avem Casa Memorială „Veronica Micle” în Târgu Neamț. Deseori trecem nepăsători pe lângă ea, fără să realizăm cât de multe am câștiga dacă sacrificăm câțiva lei şi câteva minute, pentru a-i călca pragul…