2 iunie – Ziua Națională a Adopției

0

Pe 2 iunie este serbată an de an Ziua Națională a Adopției, dorindu-se astfel celebrarea curajului familiilor adoptatoare și speranța adusă copiilor. Adopția este un proces complex, de durată și frustrant de multe ori pentru viitorii părinți, dar la finalul tuturor procedurilor, „proaspeții părinți“ susțin cu tărie că efortul este recompensat din plin iar fericirea pe care o resimt nu se compară cu nimic.

În ultimii ani, a crescut interesul familiilor pentru adopții, ceea ce ne bucură și ne dă speranță că astfel, destinele multor copii vor fi schimbate în bine. Ziua de 2 iunie este momentul potrivit pentru a ne exprima recunoștința și respectul pentru eforturile familiilor adoptatoare, fiind totodată și prilejul potrivit să mulțumim colegilor noștri din Serviciul Adopții care fac posibile aceste întâlniri ale destinelor. Serbăm această zi pentru a da curaj tuturor celor care își doresc un copil să vină la noi, să ceară informații iar noi le promitem tot sprijinul și înțelegerea de care au nevoie. La mulți ani tuturor copiilor și părinților și fiți recunoscători pentru miracolul pe care îl trăiți!“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

La inițiativa unei mămici din Piatra Neamț care a adoptat doi copii, multe familii adoptive și copiii lor se întâlnesc de două ori pe an – pe 2 iunie și pe 6 decembrie – pentru a celebra împreună bucuria de a fi părinți. Este un grup din ce în ce mai mare spre mulțumirea tuturor.

Statistică Adopții ianuarie-mai 2021

  • Număr copii adoptați definitiv prin încuviințarea instanței – 19 dintre care 3 din categoria „greu adoptabili“ iar unul dintre ei a făcut obiectul unei adopții internaționale (părinți cu cetățenie română, rezidenți în Canada), după ce nici o familie din România nu l-a vrut.
  • Număr copii declarați adoptabili – 25 dintre care 3 deja adoptați
  • Număr familii/persoane atestate ca familii adoptatoare – 17
  • Număr copii greu adoptabili – 38

La nivel național există o bază de date cu copiii greu adoptabili care de mulți ani  așteaptă să fie luați în familie dar pe care nu îi dorește nimeni. Lista cu acești copii poate fi consultată de familiile atestate la sediul DGASPC Neamț.

La data de 31 mai 2021 în Registrul Național pentru Adopții figurau la categoria „greu adoptabili” 38 de copii din județul Neamț. Aceștia au fost declarați adoptabili de mulți ani dar nu au fost doriți de nicio familie din județ sau din țară. Principalele motive care i-au inclus pe copii pe această listă sunt afecțiunile medicale cu care au fost diagnosticați, etnia, vârsta, faptul că fac parte din grupe de frați sau nu s-a identificat nicio familie potrivită pentru adopție ori familia găsită a renunțat la adopție.

Procedura-adoptie

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate