20 de contrabandiști din Târgu Neamț și Roman, ridicați de DIICOT

0

Marți, 9 decembrie, a fost declanșată o amplă acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 263 de percheziții simultan în nouă județe, printre care și Neamț, pentru destructurarea a trei grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile.

„În fapt, se reține că în perioada 2013- 2014, membrii acestor grupări infracționale au introdus pe teritoriul României, pe raza județelor Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău țigarete de diferite mărci (Viceroy, Plugarul, Monte Carlo, Doina), provenind din Republica Moldova și Ucraina, distribuite ulterior pe piața neagră în sistem en-gross sau en-detail,  prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de accize sau TVA”, se arată într-un comunicat emis de D.I.I.C.O.T.

În Neamț, 51 de percheziții domiciliare

Acțiunea din județul Neamț a fost coordonată de D.I.I.C.O.T Iași. Au avut loc descinderi la 51 de adrese ale suspecților din Târgu Neamț și comunele învecinate (Răucești, Grumăzești,Petricani ș.a.), zona Roman și Valea Muntelui.

20 de nemțeni implicați în rețeaua de contrabandă au fost ridicați și duși la Iași pentru audieri. Rămâne de văzut câți dintre ei vor fi reținuți și își vor petrece sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor.

Prejudiciu de 2 000 000 euro

Membrii acestor grupări au creat veritabile rețele de colectare, preluare,transport și depozitare a țigărilor de contrabandă. Probele administrate de anchetatori arată că s-au introdus în țară peste două milioane de pachete de țigări de contrabandă. În urma acțiunii, au fost confiscate 620 000 țigarete, aproximativ 2800 litri de băuturi alcoolice, 300 000 lei și aproape 5000 euro.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 2 000 000 euro. În urma acțiunii de marți, 110 persoane au fost aduse la audieri.

Și la noi se poate!

Ampla acțiune pentru destructurarea grupărilor infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile a fost coordonată de procurorii D.I.I.C.O.T. de la serviciile teritoriale din Brașov, Iași,  Neamț, Bacău, Maramureș, Galați, Suceava, Brăila și Vaslui.

Rezultatele au fost obținute cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei și Brigăzii Speciale de Intervenții „Vlad Țepeș”. Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către SRI, Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Au participat aproximativ 1000 de polițiști cu 800 de autospeciale.

Prin anihilarea celor trei rețele de contrabandiști, instituțiile implicate au arătat că se poate și în România. Sperăm că activitățile de marți, 9 decembrie, reprezintă doar  primul episod dintr-un șir lung de acțiuni pentru combaterea ilegalităților.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate