9 ani în Ceruri. Sâmbătă, slujbă de pomenire pentru părintele Iustin Pârvu

0

Sâmbătă, 11 iunie, la Mănăstirea Petru Vodă va avea loc pomenirea de nouă ani a părintelui arhim. Iustin Pârvu, sub oblăduirea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ca în fiecare an, numeroși credincioși din toate colțurile țării, cu dor în suflete de părintele Iustin, își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Petru Vodă. Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9.00. Mai apoi, se va săvârși parastasul, la mormântul celui supranumit Duhovnicul neamului românesc.


Purtător de Dumnezeu şi pe deplin dăruit oamenilor şi neamului său, părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului, județul Neamț, la 72 de zile după Marea Unire a tuturor românilor într-o singură ţară. A trecut la cele veşnice în seara zilei de 16 iunie 2013, după o suferinţă de mai multe săptămâni.

Mormântul părintelui Iustin se află sub streaşina ctitoriei sale de la Petru Vodă și a devenit un adevărat loc de pelerinaj, încă din ziua înmormântării.

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, care a influențat și condus pe calea cea dreaptă mii de credincioși, fiind un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății.

A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc.

Veșnica lui pomenire!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate