(FOTO) Misiuni de asanare pirotehnică în pădurea Nemțișor
Ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit în pădurea Nemțișor din comuna Vânători Neamț pentru asanarea
- unei lovituri de aruncător de calibru 120 mm,
- unei lovituri de aruncător de calibru 82 mm,
- unei grenade Kiser
- unui proiectil exploziv de calibru 47 mm și
- 150 de cartușe de calibru 7,92 mm.
„Muniția a fost descoperită de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din București, cu ajutorul unui detector de metale deținut legal.
La locul indicat s-au deplasat pirotenicienii nemțeni cu autospeciala din dotare și au verificat zona în care a fost găsită muniția, pe o suprafață de aproximativ 700 mp. Au mai fost descoperite: cinci lovituri de aruncător de calibru 60 mm, o grenadă de mâna antitanc și 30 cartușe de calibru 7,92 mm
Muniția găsită, care provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă ulterior.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Pe timpul executării misiunii pirotehnice din pădurea Nemțișor, în Dispeceratul integrat a mai fost primit un apel prin care o femeie de 29 ani din municipiul Piatra-Neamț ne înștiința că a descoperit elemente de muniție în aceeași pădure, cu ajutorul unui detector de metale deținut legal.
„La locul indicat s-au deplasat pirotenicienii cu autospeciala din dotare și au ridicat o lovitură de aruncător de calibru 50 mm, o grenadă de mână ofensivă și 26 de cartușe de calibru 92 mm.
Pirotenicienii au verificat zona pe o suprafață de 100 mp și nu a mai descoperit alte elemente de muniție. Muniția găsită, care provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă ulterior.”. a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO