O nouă zi, alți inconștienți pe drumurile publice

0
Imagine cu caracter ilustrativ

Poliţiştii continuă acțiunile pentru reducerea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan, creşterea gradului de disciplină rutieră şi pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la consecinţele conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 2 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din Târgu-Neamţ.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 2 ianuarie 2021, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat pe DN 15 C, în localitatea Oșlobeni, un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani, din Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la centrul de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

SURSA: IPJ NEAMȚ

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate