Seniorii din Târgu Neamț au petrecut de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Există viață și după pensionare! Asta au demonstrat seniorii din Târgu Neamț, care au sărbătorit așa cum se cuvine Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Duminică, 1 octombrie, sute de seniori care locuiesc în orașul de sub Cetate au petrecut la două restaurante de pe raza orașului. Este vorba despre membri ai Organizației Pensionarilor Târgu Neamț, condusă de Vasile Nastase și ai Asociației Solidaritatea Pensionarilor Târgu Neamț condusă de Luca Virginia.
Pentru această ocazie, doamnele s-au aranjat cu ajutorul nepoatelor, domnii s-au îmbrăcat la patru ace. Persoanele de vârsta a treia s-au bucurat cât au putut, nu neapărat de meniul care li s-a oferit, ci de muzica și atmosfera din sala de petrecere.
În mjlocul grupurilor de seniori s-a aflat și primarul Daniel Harpa, însoțit de către Dănuț Andrușcă- deputat de Neamț și Gică Onu- consilier local. Oficialitățile au ținut să le adreseze urări caracteristice acestei ocazii și să ciocnească un pahar de vin cu fiecare dintre vârstnicii prezenți.
În aceeași zi specială, la Casa Culturii din Târgu Neamț a avut loc spectacolul „Melodii de neuitat”, cu participarea trupei „Adonis”, eveniment dedicat tuturor persoanelor aflate la vârsta înțelepciunii.
Pomeni electorale :)))