Moment important în istoria salvatorilor târgunemțeni: 25 de ani de la înființarea Companiei de Pompieri de pe Valea Ozanei

0

Recent, un moment important din istoria salvatorilor târgunemțeni a fost marcat la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț: un sfert de veac de activitate continuă.

În urmă cu 25 de ani, la 1 octombrie 1992, se înființa prin Ordinul ministrului de Interne Compania a III-a de Pompieri Târgu Neamț, având următoarea organizare: 1 ofițer, 8 subofiteri, 20 militari în termen, care încadrau 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială pentru fum, gaze și iluminat, 1 autocamion de intervenție și două autospeciale de primă intervenție și comandă. De la acea dată până în prezent, subunitatea a evoluat, fiind denumită, pe rând, Companie, Stație, apoi Detașament (din 2007), cu două Gărzi de Intervenție, la Târgu Neamț și la Poiana Teiului.

La activitatea organizată cu această ocazie, cadrele Detașamentului de Pompieri condus în prezent de mr. Bogdan Burdulea au avut alături superiori vechi și noi: lt.col. Mihai Ciprian Mitrea– împuternicit inspector șef al ISU Neamț, col (r) Achim Gavrilă– comandatul Grupului de Pompieri Petrodava Neamț la momentul înființării subunității de la Târgu Neamt, col (r) Dumitru Gavrilescu, al cărui nume se confundă cu istoria detașamentului, fiind comandatul subunității o lungă perioadă de timp, ș.a.

Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat, apoi a fost oficiată o slujbă religioasă de către Alexandru  Bența (preot și subofiter). La ceas aniversar, luptătorii cu focul, specialiştii în descarcerare sau salvări din medii ostile vieţii și paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț au primit urările din partea superiorilor, din partea celor care au pus bazele acestei subunități și din partea administrației publice locale.

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Companiei de Pompieri de la Târgu Neamț, au primit plachete aniversare col. (r) Achim Gavrilă, pr. Apopei Bogdan (consilier personal al primarului Daniel Harpa), col. (r) Gavrilescu Dumitru, plt. adj. (r) Pavăl Alioșa, plt. adj. șef (r) Pavăl Florin, plt. adj. (r) Hîngănescu Valentin, plt. adj. (r) Anușca Viorel, plt. adj. sef (r) Georgescu Rafael, plt. adj. şef. Alucăi Viorel și plt. adj. șef Costinea Constantin- pompieri “veterani” care au activat la subunitatea din Târgu Neamț.

De la înființare și până acum, efectivul subunității a crescut constant. Pentru buna desfășurare a activități, subunitatea a fost dotată cu tehnică și utilaje. În prezent, Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț, cu cele două gărzi din subordine (Garda de Intervenție nr.1 Târgu Neamț și Garda de Intervenție nr.2 Poiana Teiului) numără un efectiv de 128 de cadre,7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD, 1 autocamion de intervenție, motopompe și alte utilaje specifice.

Raionul de intervenție are aproximativ 1160 km pătrati şi cuprinde un oraș, 3 stațiuni, 21 comune și 93 de sate, cu o populație de circa 120.000 locuitori, precizează mr. Bogdan Burdulea, comandatul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț.

în ciuda oboselii și a greutăților, pompierii militari au fost întotdeauna dedicați meseriei lor de salvatori, îndeplinindu-și cu responsabilitate misiunile.

Cel mai important este faptul că Detașamentul de Pompieri Târg Neamț se bucură de un colectiv bine închegat, format din profesioniști gata să intervină oricând pentru salvarea semenilor aflați la ananghie. La mulți ani!

Andreea Trăsnea

Citiţi şi: Scurt istoric al Pompierilor la Târgu Neamţ

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate