Administratorul public al comunei Crăcăoani, la raport

0

Vasile Achiriloaei- administratorul public al comunei Crăcăoani și-a prezentat recent raportul de activitate în fața Consiliului Local al localității.

Cu atribuții ce țin de managementul public al comunei, Vasile Achiriloaei a îndeplinit următoarele obiective:

„În ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile, am identificat oportunități menite să ajute comuna Crăcăoani în vederea dezvoltării. În calitate de administrator public, m-am implicat în elaborarea documentațiilor necesare, efectuarea de studii la nivel de comunitate, pregătirea documentelor pentru depunerea proiectelor în cadrul PNDL. În acest sens UAT Crăcăoani a reușit să capete finanțare prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru modernizarea DC164 Magazia- Mitocu Bălan.

Scopul proiectului este îmbunătățirea accesului în zona de vest a comunei, în vederea dezvoltării durabile din punct de vedere economic, social și implicit a turismului local, prin reabilitarea infrastructurii de transport.

În ceea ce privește promovarea comunei Crăcăoani, am propus o abordare sistematică a unor demersuri menite să promoveze Crăcăoaniul în rândul vizitatorilor, turiștilor și mediului de afaceri.

Am asigurat întreținerea și reabilitarea drumurilor publice proprietatea comunei Crăcăoani, instalarea semnelor de circulație pentru desfășurarea normală a traficului rutier și pietonal pe raza satului reședință de comună, Crăcăoani, și a satului Poiana Crăcăoani.

Am coordonat și verificat activitatea compartimentului de Urbanism- Amenajarea teritoriului și Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, coordonând realizarea proiectelor cu finanțare europeană sau guvernamentală, a planurilor și activităților de dezvoltare urbană, obținerea de la instituțiile abilitate a avizelor și autorizațiilor necesare proiectelor ce urmează a fi realizate.

Am făcut parte din comisiile de recepție a lucrărilor realizate în cadrul proiectelor cu finanțare externă, guvernamentală, județeană sau locală.

Am controlat igiena și salubritatea localurilor publice a produselor alimentare puse în vânzare pentru populație, cu sprijinul serviciilor de specialitate, pe raza satelor Crăcăoani și Poiana Crăcăoani.

Am luat  măsuri pentru controlul depozitării deșeurilor menajere și industrial, asigurând igienizarea malurilor  cursurilor de apă din raza satelor Crăcăoani și Poiana Crăcăoani.

Am luat măsuri pentru prevenirea și combaterea pericolelor provocate de scurgerile apelor animale, nerespectarea normelor de protecție a muncii, de igienă și sănătate pe raza satelor Crăcăoani și Poiana Crăcăoani.

Am participat alături de viceprimarul comunei Crăcăoani la punerea în executare și urmărirea realizării măsurilor necesare în faza premergătoare  și cea de înlăturare a urmărilor situațiilor de urgență.

Am luat măsuri pentru controlul depozitării deșeurilor menajere, asigurând igienizarea malurilor cursurilor de apă de pe raza comunei Crăcăoani.”

Petre Zamfir, primarul comunei Crăcăoani a precizat că are o relație bună cu Vasile Achiriloaei, cel care de altfel a fost și viceprimar al localității. Edilul a precizat că și-ar dori să vadă o îmbunătățire și în relația de colaborare dintre actualul administrat public și noul viceprimar, pentru o activitate mai eficientă în gospodărirea comunei Crăcăoani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate