26 octombrie, zi plină de evenimente pentru locuitorii comunei Timişeşti

0

Ziua de joi, 26 octombrie va avea un program încărcat pentru locuitorii comunei Timișești.

De la ora 11.00, în satul Preutești are loc o ceremonie cu prilejul resfințirii Monumentului Eroilor căzuți în cele două războaie mondiale, pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Festivitatea va consta într-un ceremonial militar al Gărzii de Onoare, un ceremonial religios, depunere de coroane, alocuțiuni ale oficialităților prezente.

Tot la Preutești, în jurul orei 12.00 va fi semnat acordul de înfrățire dintre comuna Timișești și comuna Dereneu din raionul Călărași, Republica Moldova.

În aceeași zi, la Timișești vor fi inaugurate două instituții mult așteptate de către cetățeni: Centrul de Cultură și Biblioteca Comunală. Evenimentul este programat să înceapă la ora 14.00. Cu această ocazie, vor susține un program artistic grupuri de elevi ai Școlii Gimnaziale din localitate și alți invitați.

Primăria și Consiliul Local al comunei Timișești invită toți locuitorii să participe la aceste manifestări. Joi, 26 octombrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate